Lacul Erie

Din linia valurilor sculptate ieșeau lupte de bizoni și grizzly,
se redesenau permanent evocări oliv cu fresce translucide
din feroce scene cu vânători amerindieni. Țărmurile deveneau
un imens grătar de spuză uitată vărsată peste plaje,
cu insule tulburi șlefuite în jad ce priveau în nostalgii subțiri,
emul detestat de misterele divinităților industriale uitate.

Cu semne de pierderi și îndoieli către un viitor amânat,
al atingerilor purpurii prin nelămurite senzații,
șerpii apelor hrăneau automobilele și voiau drepturi depline
mușcând patul de singurătate printr-un efort inelar,
printre vise, alchimie, prin încercarea absurdă de-a trece veninul
prin gardul învechit al dorințelor lumii.

Ieșit la mal, pășești desculț spre un capăt de lume
fără să mai privești înapoi, crezi că oricum și oriunde ajungem
în eden ca un umăr al unui vechi luptător scuturat de melancolii.
Prin nevoința de amânare perpetuă al unui soare ardent,
totul devenea o biserică fără pronaos, vandalizată de scoici,
cu părinții în albul de pe dealuri, drept vârf al potențialului creator,
priviți de un șomer arțăgos, așteptând ros ca ploaia de toamnă.

 

dimineața la serviciu

nu murim de moarte bună, ne sinucidem doar,
cu încetinitorul. ne sălbăticim sentimentele, voit.
apoi ni le răpim pentru a le prostitua,
la cea mai mică oportunitate. încercăm,
inventăm atitudini, discursuri, emoții
mai mult decât sunt. devenim.
haină într-un container de reciclare.

ziua începe cu ploaia lungă și meschină. ține
până la noapte. înainte era raritate, belșug,
acum aduce aminte de abjecție & risipă.
de mult nu mai e nevoie de ploaie.
totul se scufundă, ploaia continuă
în fiece oră a vieții. drumurile
s-au împotmolit. trupurile noastre unse
de eforturi infame
evită celelalte suflete.
despre scrierea unei poem
la începutul somnului câțiva bonomi au râs, spunându-mi
că scrierea unui poem este o luptă între armate,
iar învingătorii își scriu propriile legende & legi
așa cum cetele de lăcuste invadează pădurea.

un ostatec mi-a arătat din priviri cum pentru-a scrie un poem
este nevoie de chinul de întemeiere a unei umbre
din lovitura ucigătoare a reflectorului
în camera de tortură.

adolescentul vagabond mi-a șoptit înainte de trezire
că pentru a duce la bun sfârșit scrierea unui poem, trebuie
să pândesc să plece toți și să pictez în taină acel graffitti
al inimii, îndepărtându-mă înainte ca cineva să apară.

 

inocență pierdută

începi să-i urăști pe toți. fără să știi
de ce. împrăștii așa zisă corectitudine politică
ca pe heroină. aștepți, prizezi. dai altora,
nerăbdător să-și facă efectul cât mai repede.

totuși ceva nu iese. nu vrei blândețe,
nu simți bunătate, nu-i nicio pace.
simți sufletul cum se scufundă. cumva,
tot timpul te frământă ceva.

îți dorești ceva ce nu poți să-l spui,
în timp ce tot vrei să dai de-nțeles
că totu-i infailibil și că va fi bine,
o otravă-ți arde stomacul și mintea
fără să știi.

 

Vino tu

Vino! vino, la mine, tu cel mai bun și vechi prieten,
tu, cel mai vechi dușman,
tu, memoria mea cea mai întunecată și mai adâncă,
povestind pe îndelete luptele și rănile vechi,
disputele noastre uitate.

am fost de atâtea ori împreună în călătorii,
în nopți reci căutând un ultim adevăr de dincolo,
sau poate doar ceva nou, uneori însă învârtindu-ne
ca niște mori de vânt, cu bucuria din miezul nopții
transformată dimineața în adâncă tristețe,
păcăliți de liniștea unui blestem adânc
făcut poate pentru secole.

Pe neștiute, vraja s-a destrămat, iar acum
nu mai e nicio magie. Ia-ți timp
pentru a lua decizia cea mai mare. Nu-l mai irosi.
Vino ca acel om stând liniștit
în fața tancurilor în Tien An Mien,
vino cu acel munte de adevăr și liniște
ce te poartă oriunde
arătându-mă așa cum am vrut să fiu.
vino, iar!

 

Lumina din atic

lumina din atic
toți o ignoră. nimic nu se vede.
deasupra zi, dedesubt noapte…

pare singurătatea însăși
fugind într-una de noi.

totuși cineva există
acolo veghindu-ne

lumină
ce ne cutremură.
calm
ating trandafiri, maci, anemone.
liniștile devin văpăi.

scrumul rămas transformă noaptea.
durerea se transformă în rouă.

glasuri se ridică de nicăieri, păsări
evocând amintirile vieților viitoare.

34 vizualizări
Articolul anterior
Înghețat în frumusețe
Articolul următor
Mai mult, mai aproape

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut