Vioara întâi

În liniștea nopții,
A tresărit la notele muzicale
Eliberate de așternuturile albe.
Trupul aflat lângă el avea ceva din forma unei viori
Ce nu putea fi redat de lutierii din Cremona
Cărora nu le-ar fi trecut prin gând
Să așeze o vioară între cearșafuri.
Poate doar Kaul putea să își imagineze,
Muzicalitatea formelor transpusă de sunetul unui trup.
Violonistul nu și-a luat arcușul
Cum era obișnuit în orele de studiu,
Și pentru prima oară,
Mâinile lui, degetele lungi
Au desenat conturul viorii măngâiate…
Până când așternutul alb s-a înroșit de emoție.
Concertul a atins inima viorii…
Veștmintele căzute, cearșaful mototolit
Au fost singurii spectatori care puteau descrie
Ceea ce eu am scris doar din auzite.
Vioara a doua
Ti taaa taaa taaa
Ti taaa taaa taaa
Ti taaa taaa taaa taaa
Du du du duuu.
Răsunau acordurile de la curte
În timp ce curtezanele trimiteau ocheane
Ofițerilor ruși în uniforme poleite.
Nimeni nu bănuia că…
Poetul curții Khandoskhin
Își cântă poezia inimii însingurate
În acorduri de vioară și violoncel.
Poate că acest poem este despre dragoste…
Frazele se întrepătrund…
Îndrăgostiții se strâng în brațe…
Ea vioară, el violoncel
Se completează reciproc în acorduri
Ce descriu stări neîntâlnite
În sala vechiului tron.
Ea rafinată, el grav
Se țin în brațe unul pe celălalt
Fără să se scape din ochi.
Vioara cu sunetul ei înalt
Ține brațele încolăcite în jurul lui
Violoncelul armonic cu arcușul pe coapsele ei o apropie.
A fost odată ca niciodată…
Ea vioară, el violoncel.
Du du du duu.

Ultima vioară

Maestrul terminase ultima interpretare.
Arcușul își luase „La revedere” de la corzile viorii
În timp ce lumea ridicată în picioare
Ovaționa frenetic într-o explozie de aplauze.
Era ultimul concert și…
Paradoxal sau nu
Nimeni nu avea să îl întrebe
De ce a ales să interpreteze Passacaglia la o singură vioară
Când de fapt lucrarea este scrisă pentru două?
Maestrul părăsea sala și lumea a tăcut.
Pășea cu un pas domol peste un covor de flori multicolore.
Și nimeni nu avea să îl întrebe
Cine este a doua vioară.

Balerina

Pașii ei de balerină pe sârmă
Erau nesiguri prevestind căderea.
Degeaba admiratorii
Se adunasera să o prindă, să o venereze.
Fiecare și-ar fi dorit să plece cu ea în brațe.
Ea își pendula căderea către fiecare…
– Aș putea să cad spre tine, ba spre tine, ba spre tine sau spre tine…
– Dar am nevoie de fiecare dintre voi!
– Să îmi priviți pașii nesiguri ce nu vă aparțin…
Adoratorii au privit spre sârma perfect întinsă
Și nu au mai văzut-o.
Ea a rămas în inima fiecăruia ca balerina-ai-cărei-pași-nu-pot-fi-urmăriți.