Caietul animatorului / Virgil Costiuc

 

mesajul a fost decriptat cu „proba carbon”

 

 

 

 

 

a trecut în patul unui negustor de ulei

 

 

 

 

 

 

 

apoi şi pe tata l-am îngropat – după un alt război
cu o dantură din platină şi câteva schije în plămâni

 

 

 

 

 

 

 

prietenul meu turkmen

 

 

 

 

 

 

 

 

luna era atât de aproape că putea fi scuipată în obraz

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ridicat din centrul unei lentile călăreţul iradia lumină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

vâslele spintecă în două pieptul de lebădă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

anonimus
a ridicat capacul unei canalizări a scuipat înăuntru şi a ascultat ecoul

Radiografii întârziate

la temelia casei
s-a descoperit un soldat cu zale şi coif
în mână ţinea un hanger ruginit
nu se găsea nicio urmă de învingător
fiind singur nu însemna că era un învins
mandibula îi era îndepărtată
în toiul luptei striga plămânii trăgeau aer
undeva ceva a fost obturat
răscolit pământul a înregistrat ultimele lui spasme
mesajul a fost decriptat cu „proba carbon”
iar cele mai sofisticate calculatoare
s-au cutremurat de strigăte de milă şi ajutor
avea pe deget o verighetă de argint
în luptă a agăţat o za de metal dintr-o tunică
adversă
smulgându-i o falangă cu o venă din cot
banii găsiţi într-o cută a cămăşii
erau din soldă şi jaf
nevastă-sa nu l-a mai aşteptat
a trecut în patul unui negustor de ulei
care avea doi catâri şi un catastif cu datornici
fuma de s-a găsit un muştiuc de narghilea
unde se mai vedeau două adâncituri
dinţii pe locul lor în maxilare – minus unul spart
semn că s-a scobit cu vârful unui cuţit
cu lama prea groasă.
atunci a scuipat sânge şi resturi de carne
înjurând creatorul
i-am dus oasele la cimitir unde i s-a oficiat o slujbă
iar armele la muzeu unde se mai afla
şi-o căpetenie îngropată pe scut
apoi şi pe tata l-am îngropat – după un alt război
cu o dantură din platină şi câteva schije în plămâni
iar peste ani dacă-l vor descoperi
în pământ ori în cer
cine va şti
c-a murit singur

 

Santinela

prietenul meu turkmen
fost soldat în Afganistan
îşi ridică tricoul
dezvelind pe abdomen
o lungă cicatrice verticală
conducea cu o mână
bea votcă şi-mi povestea
cum se elimină o santinelă
cu o baionetă
astăzi ambala camionul Ural
peste dunele din Karakum
imaginându-mi întâmplarea
m-am transpus în pielea acelui mujahedin
venit din întuneric
peste o santinelă
paşi înecaţi
lama a sclipit scurt
luna era atât de aproape
că putea fi scuipată în obraz
oh se putea şi luna să fie o trădătoare
pe ţărmuri mareea muşca din pământ
lăsa peştii în gropi
pradă înfometaţilor
năvodul târa romburi reflectorizante
sângele curgea din cornul taurului
rănit lângă fanar
ţipătul se învârtea ca o vacă nebună
dilatându-şi ochii
a continuat să bea votcă
regizând scena
el c-un cuţit adevărat
eu santinelă
lama a sclipit scurt
oh acelaşi declic
şi soneria instinctului de conservare

 

Bolivarul

avea la piept un medalion
dintr-un bolivar de argint
descheiat la cămaşă orna epiderma
unui caşalot hrănit din adânc
ridicat din centrul unei lentile
călăreţul iradia lumină
spre marginea zimţuită
calul se făcea tot mai mic
până se topea într-o statuie
gâtul agăţa două vene cu microorganisme
flămânde
scăpărau tulpinile din iarbă
cu vârfurile din fier în braţul
pavăză la ochi
cirezile sălbatice
adormeau cu lasoul pe genunchi
lumina cioplea diamante
din orice bucată de sticlă
trăgea zăbala de alamă
prin nări cu bile sângerii
frica se lua după cel mare şi puternic până adormea
banul cliva prin fel şi fel de înfăţişări
din vitrina unui magazin
trecea în tropot printre monezile din sertare
înconjurat de homari împăiaţi
vânzătorul mi-a dăruit
o pipă mică din lemn de trandafir
aroma tutunului de Virginia
pluteşte astăzi la mal
trebuie să descifrez cum respiră prin trestii
mineralele naufragiate

 

Fluviu

vin
pe plute de papură verde
rădăcini umblătoare
jumătăţi de butoaie
respirând prin tuburi de trestii
vâslele spintecă în două
pieptul de lebădă
cioplesc valuri melcate
peştii înoată în giruete
oraşul doarme
cu luminile unei naufragiate corăbii
duhul din lut
sucombat în canale
pescarii aruncă firul undiţei
tocmai la cer
uneori mai prind câte-o stea în cârlig
dar de multe ori plouă
şi pe întuneric în aşternut
îmbrăţişarea femeii
devine întotdeauna
o altă femeie

 

 

Canalizarea

la oraş
într-un ghetou muncitoresc
anonimus
a ridicat capacul unei canalizări
a scuipat înăuntru şi a ascultat ecoul
hei e cineva acolo
conductele au purtat întrebarea
vibrând în toate ramificaţiile
prin scaunele de toaletă
şi scurgerile de la bucătărie
într-o noapte capacul
a fost furat şi dus la fier vechi
locuitorii ghetoului veneau pe la gaură
scuipau să vadă cât e de adâncă şi întrebau
hei e cineva pe acolo
nimeni nu-i răspundea
bătrânele bisericoase îşi făceau cruce
Doamne cu ce am păcătuit
de ne-ai dat aşa necaz
alt anonim a introdus în gaură
o creangă pentru atenţionare
din ea a crescut mai târziu un copac
cei care trec astăzi pe acolo
se uită la el scuipă şi strigă
hei e cineva acolo
atunci ce-L de sus se mânie
şi le trage câte-o scatoalcă

Din volumul Caietul animatorului, Editura Brumar, Timișoara, 2011, distins cu Premiul pentru poezie pe anul 2011 de filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.

, ,
Articolul precedent
O aripă ce zăcea neatinsă / Diana Hamza
Articolul următor
Poezie și (foto)grafie / Adrian Lăzărescu

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu