Albele mâini

Albele mâini ținând
deschisă
cartea isihiei
buzele tale murmurând
cuvinte imaculate
și mai vârtos decât zăpada mă voi albi
miezul nopții
natura moartă învie
petala unei flori se desprinde
cu foșnet de aur.

***
Suavă liniște pe
obrazul de toamnă al celui întins
lumina și tăcerea candelei
muțenia lacrimii
sub pleoapa văduvei

aripa purpurie a serii
coboară înfiorând
pieptul orfanului.

***
Singur
zgomotul fructului putred
atingând pământul negru
liliecii își taie drum
spre sumbre păduri
și zborul lor
adâncește înserarea
mesteceni freamătă cenușiu
jivinele nopții
adulmecă primejdii.

***
Surâsul îţi luminează chipul
ascuns în somn
visezi
eşti un copil ce ţine în poală o pisică
un fluture de aur se aşază pe
rochia ta albă
îl priveşti
şi-i şopteşti pisicii să nu-l sperie.

***
Se spune că merii înfloresc
noaptea
în taina beznei
în şoapta întunericului
făpturile îşi ascund atunci
înapoia retinei
întâmplările diurne
greutatea zilei

aproape dimineaţă
orizontul purpuriu însângerează
încet
floarea albă
a mărului.