Iulian Grigoriu26 posts
Iulian Grigoriu, n. 1965, doctor în filosofie al Univ. Bucureşti, lector la Univ. „Dunărea de Jos” din Galaţi. Poet, prozator, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor de articole ştiinţifice în reviste de specialitate. A publicat poezie, proză, critică, eseuri în numeroase reviste şi ziare: Orientări, Noduri şi Semne, Martyria, Contemporanul, Tomis, Antares, Convorbiri literare, Akademia, Viaţa Românească, Timpul, Conta şi altele.
Dialoguri cu Petre Ţuţea (intitulate „Templul” şi „Misterul creaţiei”) incluse în volumul Între Dumnezeu şi neamul meu, Editura Anastasia, 1992.
Poeme în catalogul Pagini literare.ro, editat de Forumul European al revistelor literare ediţia I, Mamaia, 2008. Poeme în antologia Texistenţe, editată de filiala Sud-Est a U.S.R., poeme în antologia Opt plus unu pentru Europa, bilingvă, editată de U.S.R. filiala Sud-Est, 2009, poezie în antologia Balcanica, ediţia a X-a a festivalului poeţilor din Balcani.
Cărţi publicate: Dulcele timp pentru răpunerea răilor, Alma (1997), Frumosul măturător al băilor, Fundaţia Culturală Antares (2002), Cu Wittgenstein la mînăstire (roman logico-filosofic), Paideia (2003), Nişte prieteni şi Hrist (poeme), Fundaţia Culturală Antares (2007), Daniel în groapa cu lei (poeme), Editura Centrului Cultural Galaţi (2011), Eu, prea-străinul (antologie de poezie Opera Omnia), Tipo-Moldova, Iaşi (2013), Wittgenstein. Prolegomene pentru o filosofie a matematicii (2017), Revoluția mea (2019), Tractatus logico-philosophicus la 100 de ani (2023).