Apprehension
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/apprehensions-0623065
Aprehensiune
Am căzut departe distrugându-mi prada acolo
un suflet în divizare
am sfârtecat păsările de pe cer să-mi hrănesc spiritul
am adunat pescarii
și i-am trimis pe vânturi puternice și valuri greșite
Viața mea a părut împărțită de o particulă
indivizibilă
cu viață Timpul
strâmbând anotimpurile schimbându-se continuu pe dinăuntru
la amurguri vânând cu șoimii lustruiți
crimele lor formând
voaluri
între inima mea și minte
celălalt sex al meu un animal interlocutor
care alunga visele departe
viteză albă afară
o ridicare din aprehensiunile adolescenței
sus departe de spiritul pământului
și de acei muritorii de căcat
conducând mai întâi sufletele departe de mâhnire
până când o luau razna
apoi batjocorind spiritele
dislocându-mi corpul
amestecându-se cu filamentele
subteranului și apoi frângându-se înapoi
în soare felină demon conștiință
însoțitor de pisică
ochii mei – culoarea șoimilor
American sonnet
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/american-sonnet-0623086
Sonet american
Sunt banditul de zăpadă care trebuie să călătorească
în lumina roșie-murdară, această pălărie este
pentru stil mai mult decât orice, umbra
mă amuză, idea de umbră –
ar trebui să spun că nu există așa ceva
în spiritul lumii de a trăncăni. Lupt
cu fluturii de lumină din privirea mea,
aceste dâre ciudate pe care le las
sunt poate pentru antropologul dimineții;
cenușa îmi umple buzunarele în timp ce pliez
așternuturi cu orice seamănă a gând;
merg în viață după cum simt, niciun
lucru nu mă deranjează decât dacă mă rănește.
Nu știu la ce folosește religia, și în primul rând
ce este – Am încercat odată în
mlaștinile nordului de acolo să
descriu vorbele, dar nu am avut noroc, nu
am avut durere, da cuvintele chiar pier
din indiferență, de nefolosire.
The bridge house
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/the-harbour-bridge-0623070
Podul harbour
am mers îmbufnat cu tatăl meu
trecând peste faimosul pod harbour
era o zi rece și bătută de vânt
nu eram deloc entuziasmat să merg
cu un cal și o șaretă la oraș
m-am prefăcut că alunec pe sub scaun
și coada calului mi-a biciuit fața
am trecut neobservat de tramvaie și femei
așteptând la câte o intersecție
și tata mâna peste tot
de parcă era stăpânul râului
cu pălăria pe cap
și cu fiul său pe lângă el
prin rețeaua orașului ce mă tot ademenea
cumpărăturile crescându-ne în spate –
copaci de fasole și roșii
sânge și os țâșnindu-ne din urmă
My house
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/my-house-0623068
Casa mea
Mama mea locuiește într-o casă
unde nu a murit vreodată cineva
ea se înconjoară pe ea însăși
și pe cei ai familiei cu lumină
de fiecare dată când vin acasă
o simt pe ea dispărând
și călcând hainele morții
acele haine pentru muncă
și pentru a ieși duminica la Club
și chiar pentru sora mea Jenny
să poată merge cu copilul la doctor
moartea vine prin televiziune
și mama râde
spunându-mi că iarăși vine sfârșitul lumii
și că ar trebui să-mi dau jos blugii
