Poezii de Robert Adamson în traducerea lui Dorian Stoilescu

Apprehension
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/apprehensions-0623065

Aprehensiune

Am căzut departe distrugându-mi prada acolo
un suflet în divizare
am sfârtecat păsările de pe cer să-mi hrănesc spiritul
am adunat pescarii
și i-am trimis pe vânturi puternice și valuri greșite
Viața mea a părut împărțită de o particulă
indivizibilă
cu viață Timpul
strâmbând anotimpurile schimbându-se continuu pe dinăuntru
la amurguri vânând cu șoimii lustruiți
crimele lor formând
voaluri
între inima mea și minte
celălalt sex al meu un animal interlocutor
care alunga visele departe
viteză albă afară
o ridicare din aprehensiunile adolescenței
sus departe de spiritul pământului
și de acei muritorii de căcat
conducând mai întâi sufletele departe de mâhnire
până când o luau razna
apoi batjocorind spiritele
dislocându-mi corpul
amestecându-se cu filamentele
subteranului și apoi frângându-se înapoi
în soare felină demon conștiință
însoțitor de pisică

ochii mei – culoarea șoimilor

 

American sonnet
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/american-sonnet-0623086

Sonet american

Sunt banditul de zăpadă care trebuie să călătorească
în lumina roșie-murdară, această pălărie este
pentru stil mai mult decât orice, umbra
mă amuză, idea de umbră –
ar trebui să spun că nu există așa ceva
în spiritul lumii de a trăncăni. Lupt
cu fluturii de lumină din privirea mea,
aceste dâre ciudate pe care le las
sunt poate pentru antropologul dimineții;
cenușa îmi umple buzunarele în timp ce pliez
așternuturi cu orice seamănă a gând;
merg în viață după cum simt, niciun
lucru nu mă deranjează decât dacă mă rănește.
Nu știu la ce folosește religia, și în primul rând
ce este – Am încercat odată în
mlaștinile nordului de acolo să
descriu vorbele, dar nu am avut noroc, nu
am avut durere, da cuvintele chiar pier
din indiferență, de nefolosire.

 

The bridge house
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/the-harbour-bridge-0623070

Podul harbour

am mers îmbufnat cu tatăl meu
trecând peste faimosul pod harbour

era o zi rece și bătută de vânt

nu eram deloc entuziasmat să merg
cu un cal și o șaretă la oraș

m-am prefăcut că alunec pe sub scaun
și coada calului mi-a biciuit fața

am trecut neobservat de tramvaie și femei
așteptând la câte o intersecție

și tata mâna peste tot
de parcă era stăpânul râului

cu pălăria pe cap
și cu fiul său pe lângă el
prin rețeaua orașului ce mă tot ademenea

cumpărăturile crescându-ne în spate –
copaci de fasole și roșii

sânge și os țâșnindu-ne din urmă

 

My house
https://www.poetrylibrary.edu.au/poets/adamson-robert/poems/my-house-0623068

Casa mea

Mama mea locuiește într-o casă
unde nu a murit vreodată cineva

ea se înconjoară pe ea însăși
și pe cei ai familiei cu lumină

de fiecare dată când vin acasă
o simt pe ea dispărând
și călcând hainele morții

acele haine pentru muncă
și pentru a ieși duminica la Club
și chiar pentru sora mea Jenny
să poată merge cu copilul la doctor

moartea vine prin televiziune
și mama râde

spunându-mi că iarăși vine sfârșitul lumii
și că ar trebui să-mi dau jos blugii

Articolul precedent
Nordici și meridionali în vremea pandemiei / Daniel Mazilu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu