Grădina viselor mele
Pentru o clipă se oprește timpul,
Nu mai adie in viața mea vântul,
Îmi tace în minte suspinul
Și se deschid porțile visării
Plutind prin veselia notelor cântării
Flori dănțuiesc pe ritmuri tremrânde
Oferind un zâmbet fețelor plângânde,
Invitându- le în mirajul visării
Trimit o ploaie deșerturilor însetate,
O pată de culoare frunzelor obosite,
O fărâmă de viață florilor ofilite,
O amintire celor de mult uitate.
Poveste cu tâlc
Siropul dulce al uitării
A alungat din inimă norii
Și din stihuri se revarsă
O poveste lungă, stufoasă
Lacrimile, odinioară triste
Aspiră acum la fericire
Cu deșarte speranțe
Își urează reciproc condoleanțe
Ochii- mi vor a plânge-n tăcere
Privirile-mi amare vor a fi de miere
Și mă cheamă în al său adânc
O poveste veche, dar cu tâlc…
Urlă tăcerea
Îmi urlă tăcerea în minte
Rostind schiloade cuvinte,
Lipsite de sens și de scop
Plutesc în al neștirii sirop.
Mii de sulițte-mi strapung trupul,
Durere ce îmi chinuie chipul
Acum mai intensa și rece
Prin vine ca timpul îmi trece
Sufăr… din cauză că trăiesc,
Nu știu ce urăsc și ce iubesc…
În lumea dormirii evadez
Rugându- mă frumos să visez
Să tac și să nu mai am habar,
Curaj îmi trebuie să uit, dar
Îmi urlă tăcerea în minte
Rostind schiloade cuvinte…
De vântul clipei
Pășind timid pe cărările întortocheate
Privind ferit la zilele înnorate
Suspinând din cauza rănilr deschise
Mergem spre ale vieții porți închise
Încercăm a găsi câteva chei potrivite
Căutându- le printre bătrâne rămășițe
De fericiri și de bucurii de mult uitate
De vântul clipei de la malul cugetului luate
Sperăm măcar la o adiere din sens opus
Să aducă tot ce-am pierdut, tot ce s-a dus
Să ni se picure un strop de încredere
Să nu ne vedem propria înfrângere
Pierduți în Tăcerea Momentului
Am irosit toate cuvintele ce aveau ceva de spus
Am trăit clipele ce-nsemnau ceva… s-au dus
Am pierdut toate anotimpurile sufletului ascuns
Am ucis în noi spiritul, suferinței l-am supus
Șchiopătăm prin gropile drumurilor vieții
Cădem și ne vindecăm rănile tinereții,
Ne rugăm viitorului pentru mai bune cărări
Deși cunoaștem circuitul: cauze – urmări
Ne pescuim fragmentele din mări depărtate
Pe care nu le știm dar, simțim că-s aproape
Plutim pe cunoscut de necunoscute valuri:
Acostăm din când în când la aceleași maluri
Știm cu toții într-o zi vom rămâne undeva:
Unde misterele poate își află soluția,
Unde suntem egali și existăm cu adevărat,
Acolo unde-nțelegem pentru ce am îndurat…
Suflete putrede
Ni s-a zbârcit pielea de la întunericul
Ce ne chinuie ochii, buzele, spiritul
Ne privim unghiile roase de timp
Pe ale vieții poteci rătăcind
Dinții ni s-au spart din calea cojilor
Aruncate momeala în calea ciorilor
Ne dor mințile de câte minciuni s-au spus
Și spiritul ce voit neadevărurilor s-a supus.
Rătăcim singuri pe cărările prăpăstioase
Fără oprire pentru ca nu există șanse
Este singurul drum ce trebuie urmat
Și acceptat așa cum ne-a fost dat.
Somnul aluneca spre întunericuri senine
Acolo unde este sigur că-i va fi mai bine
Ghimpii durerii ne-au sfâșiat simțirea
Și simțirea a murit o dată cu adormirea…
Motivul despărțirii
Un creion fără vârf și o hârtie
În tăcere îmi cântă dor de veselie
Vechiul gust: din nou lipsește
Amintirea-mi în mormânt se răsucește
În odăile inimii mele a răsărit mucegai
Memoria luată de vânt, dusă-n Rai.
O țigară se face cu răbdare scrum
Și mii de lucruri gândurile-mi spun
Dorințe și vise distruse de mult
Oamenii destinului supuși îi sunt
Caută în fotografii trecutul uitat,
Dar când a început s-a și terminat
Singurătatea-mi împart nopților întunecate
Motivul despărțirii: ascuns în strofe-ndepărtate
Chiar dacă par să se-ntindă la infinit
Timpul pune punctul când este cuvenit.
