Ce rezonanţă minunată are această scurtă somaţie! Numai bună pentru un titlu de roman. Dacă cineva ar avea romantismul lui Dumas, forţa de analiză a realităţii lui Balzac, bogăţia frazei lui Hugo şi viziunea lui Jules Verne, astăzi ar ajunge celebru!

Tânărul locotenent trimis să-l aresteze pe Marele Corupt era un bărbat frumos, un fel de James Bond în ecranizarea cea mai bună, interpretat de actorul Sean Connery, cu acea privire magnetică, misterioasă, de neegalat de nimeni nici înainte nici după.

Postura în care acum se afla locotenentul nu-i făcea plăcere, căci nu el era cel care hotăra când şi în ce fel va fi încătuşat Marele Corupt. E adevărat că el era şeful misiunii, dar este ştiut că totdeauna pe lumea asta există un şef mai mare! Primise dispoziţie să cheme toate televiziunile, spectacolul mediatic să fie pe măsura personajului şi să scoată în evidenţă forţa braţului lung al legii.

Echipa coordonată de tânărul locotenent sosi la una din impunătoarele vile,  aleasă prin tragere la sorţi, unde se bănuia că s-ar găsi Marele Corupt şi intră rapid în acţiune:

– În numele legii, deschideţi!

Vecinii curioşi, abia treziţi din somn, se iţiseră pe le ferestre să vadă spectacolul. Reporterii îşi prelungiră microfoanele şi începură să ia interviuri.

– Era un om bun maică, dădea bună ziua la toată lumea!

– Eu pot să mai adaug faptul că se purta frumos cu maidanezii împachetându-le hrana numai în amabalaj din staniol, aprecie o altă distinsă doamnă.

– Cred că se aştepta la aşa ceva, mai adăugă cineva, căci de vreo doi ani umblă tuns chilug.

– Era un om al legii maică, interveni o altă doamnă, o cunoştea foarte bine de aceea a ştiut cum s-o încalce. O ultimă observaţie demnă de luat aminte.

Spre surprinderea curioşilor şi a agenţilor, postaţi în poziţii cheie, cu cartuş pe ţeavă, arestarea n-a avut sarea şi piperul pe care şi l-ar fi dorit. N-a fost nevoie nici măcar să spargă uşa vilei, căci Marele Corupt o deschise de la primaţ, şi cu zâmbetul pe buze, întinse braţele pentru a fi încătuşat. Marele Corupt, un bărbat tânăr, tuns de toţi banii, cum spunea o doamnă de mai înainte, agil în mişcări, n-a opus nicio rezistenţă, nu le-a dat agenţilor nici măcar satisfacţia de a-l umili, aplecându-i capul, cum se procedează de obicei, la intrarea în maşina poliţiei. Toate aşteptările se dovediră un fiasco.

Procesul ce avea să urmeze umpluse sălile tribunalului. Justiţia vroia să dea o lecţie pentru toţi. Marele Corupt zâmbea tot timpul. Dosarele în care era implicat atingeau tavanul sălii de judecată, în schimb el dădea răspunsuri care nu aveau nicio legătura cu cazul. Anchetatorii scoşi din minţi de atitudinea inculpatului bănuiră că intenţionat o face pe prostul, să-i facă să creadă că nu e în toate minţile. Curând această luare în derâdere a doamnei cu balanţa avea să se lămurească printr-o lovitură de teatru, când în plin proces un judecător, fost coleg cu inculpatul, avea să primească un telefon:

– Nu-i aşa, că sosia mea se descurcă de minune?! Colega, primeşte salutările mele din exotica insulă Kalo-Morunga! Vă aştept într-un concediu de neuitat!

Cam aici ar trebui să se termine schiţa de roman, dar cum e nevoie şi de un epilog, vom spune că Marele Corupt avea să devină ginerele cunoscutului şef de trib Bengu-Zunga, de pe al cărui telefon de ultimul răcnet îşi sunase colegul. Ajunsese acolo după o aterizare forţată şi prins de canibali, fusese salvat de fiica şefului de trib care îl ceruse de bărbat.

Ani de zile anchetatorii, însoţiţi de o echipă de geografi, au căutat în zadar pe toate hărţile globului misterioasa insulă Kalo-Morunga, să-l înşface şi să-l aducă pe adevăratul Mare Corupt în faţa justiţiei.

Am citit recent că urmaşii lui, şi nu puţini, vor veni curând în ţară să-şi revendice averile confiscate strămoşului lor de către statul român.

8.04.2012