protocol
m-am trezit într-un răsărit mult prea complet, de parcă
era sfârșitul propriei vieți. pașii deveneau celulele eliminate
de trupul ingrat. nu mai era nici o urmă, nimic, de parcă
treceam prin sânge așa cum trece acel proaspăt prizonier
spre locul de execuție. era prea târziu, toți știau asta.
dar deși toți știau, nimeni nu voia s-o spună cu glas tare,
însă toți se gândeau numai la asta. treceam
cu hotărâre dincolo de liniile de unde
nu se mai poate face nici o alegere.
acele momente
singurătatea ne înconjoară. ne atacă violent. noi
nu vrem să răspundem. scoatem cuțite de carton.
somnolenți, imităm contraatacuri. apoi ne trezim.
căutăm vieți pierdute printre spini. nu anii mulți
ne împlinesc. durerile, doar… visele ne rămân
paharul de vin pe-o masă de piatră din cimitir.
însă durerile… nu pier. mereu se întorc. rănile
ajung trup. devenim. ne păstrăm întru recunoștință,
într-o deplinătate a vieții. pentru moment.
zorii
să poți distruge un demon, trebuie să-l simți. să-l vezi
la față. în deplinătatea ferocității. până-n ultimele tertipuri.
în toate circumstanțe. să-ți intre-n sânge. să-ți vezi trecutul. tot.
toate necazurile. toate acele greșeli-întâmplări ce-ți arată cine ești.
să le retrăiești până la capăt, să revezi vechea ta casă.
să ieși de bunăvoie de-acolo. să treci de aburii toxici ai nopții.
înveți despre merit și umilință. vrei să-nțelegi câte ceva
despre iertare. plătești ghizi pentru-a merge în îndepărtare.
bei noapte. absorbi sinceritate. speranțe. beau cafeaua.
scriu pe îndelete despre demoni ce mă vizitează. zorii
devin aburii acestor fiare otrăvite rămase-n zațul trezit.
lumina din atic
toți o ignoră. nimic nu se vede.
deasupra zi, dedesubt noapte…
pare singurătatea însăși
fugind într-una de noi.
totuși cineva există
acolo veghindu-ne
lumină
ce ne cutremură.
smartphone
marginea mlaștinii
zare închisă
spațiul dintre noi înecat.
mâna de nisip strânsă
arată cotloane, dorințe…
toate pierderile, zvonurile,
durerile, praful…
icoanele lumii înflorire
nimic nu se vede
înăuntru acestor petale
lumina totuși se vrea deschisă
cu unica forță a așteptării
singură revanșă.
floarea de mac
lacrimă sângelui. orientală
frăgezime
așteptare în fața porții
cerului
privire, așteptare, osândă…
pieire,
decădere, într-o noapte
a sinelui.
visare
gânduri agitate de judecata de apoi
aduceri aminte de fapte neîntâmplate
piese de pe tabla de go dărâmate
marmura mesei de joc devenită văzduh
continuă zdruncinare de cutremure
asemenea unor măști după furtună
lentoare scurgând-se în ocean
plutind într-o apă fără cusur
nimenea împrejur
Zamolxis
ce sunt piatra și fierul?
calea sufletului către ceruri.
tronuri și săbii? gemeni, țărână.
destinul? nu se știe. nemurirea?
direct printre sulițe, caut-o
prin acelea, zdrobește-te-n ele.
aruncă-te, aruncă-te în ele,
să-ți afli ultima liniște.
