Restituiri

Editorial

Alexandru și Micaela Lungu, ARGO, Bonn, exil, grafică, limba română, poezie

Micaela și Alexandru Lungu

Caietul solstițial de poezie și desen «ARGO» Bonn

exilul românesc ;

condiții „manufacturiere”

în prim plan se afla criteriul creaţiei, al esteticului

Florentin Smarandache, Ion Pena, Bianca Marcovici, Daniel Vișan-Dimitriu, Paul Păun, Ștefan Munteanu, graficieni și pictori precum George Tomaziu

E năpârlirea ceasului solzos
când plâng toti şerpii in meninge

Revista Argo nu este continuatoarea Caietelor Argo

Ajunsă la numărul 10, revista noastră își face o datorie de onoare în a semnala una dintre publicațiile exilului românesc de care o leagă același nume, exprimându-și prețuirea pentru cei care au produs acest manifest cultural în vremuri vitrege, departe de țară. Este vorba de „Caietul solstițial de poezie și desen «ARGO»”, editat la Bonn de soții Alexandru și Micaela Lungu din 1990 și până în 2000, răstimp în care au apărut 20 de numere. Timp de un deceniu, la șase luni odată, cei doi intelectuali români autoexilați în Germania au editat în condiții „manufacturiere” (Rodica Binder, „Adio, ARGO!”, RL nr. 11/2000) aceste caiete la care „au colaborat scriitori români din exil, din Germania pînă în Canada, din Israel pînă în Noua Zeelandă”. Având o frecvență bianuală, fiecare număr era consistent, de câteva sute de pagini.

În publicația on-line Tribuna din Sibiu, Mihai Posada, un apropiat al familiei, ne dezvăluie circumstanțele în care au apărut Caietele ARGO, expuse chiar de poetul-medic Alexandru Lungu: „«Gândul de a înfăptui un caiet de poezie şi desen ne-a bătut către sfârşitul anilor 80. Revistele ETHOS (Virgil Ierunca şi Ioan Cuşa) şi LIMITE (Virgil Ierunca şi Nicolae Petra) îşi încetaseră apariţia, iar MELE (Ştefan Baciu) şi MICRON (Ştefan Munteanu) dădeau semne de stingere. Departe de a crede că ARGO ar putea înlocui aceste publicaţii, am pornit la drum în 1990, în dorinţa de a dărui poeţilor şi artiştilor plastici din exil un loc deschis în care să-şi manifeste nestingheriţi şi fără oprelişti prinosul rodnic în cultura românească. Aceasta ar fi platforma; cât priveşte programul, nu a existat vreunul în afară de încercarea de a păstra un nivel estetic major, încercare împlinită aproape total, concesiile valorice fiind minime şi nesemnificative»”. (Mihai Posada, „Clepsidra părăsită de înger – la moartea poetului Alexandru Lungu”, Tribuna, Sibiu, 29.06.2008).

Revista nu a avut un editor în sens strict, fiind susținută exclusiv prin eforturile celor doi. Doamna Micaela Lungu multiplica textele la mașina de scris și apoi le trimitea gratuit „abonaților” prin poștă. Oricine își exprima dorința de a o avea era servit cu promptitudine. „Acesta a apărut în 20 de numere şi a reunit poeţi români din întreaga lume, devenind un important reper pentru exilul literar românesc”. (Valery Oișteanu, „In memoriam: Alexandru Lungu”, RL, nr. 26/2008.).

„Revista domnului Lungu nu era polemică şi nu se angaja în dezbateri politice explicite: poziţia sa politică era implicită, în sensul că respecta scrupulul axiologic, referenţial pentru autori şi exemplar opus politicii din ţară de pervertire propagandistică a mesajului artistic” (Titus Popescu, „O retragere nobiliară”, în Limba Română. Revistă de știință și cultură, Chișinău, nr. 7-8, anul XIX, 2009, Chișinău).

După propria lui mărturisire, pe paginile revistei s-au întâlnit mulți dintre mânuitorii de condei din diaspora. Gestul de solidaritate umană era convertit în nevoia de unitate prin creaţie, în prim plan fiind situat criteriul creaţiei, al esteticului. (Ana Bantoș, Limba Română. Revistă de știință și culturăr, nr. 7-8, 2009, Chișinău). Printre cei care au scris în Caiete putem menționa reprezentanți ai emigrației românești din Germania, Franța, Austria, Statele Unite, Israel, Spania… Nume ca Florentin Smarandache, Ion Pena, Bianca Marcovici, Daniel Vișan-Dimitriu, Paul Păun, Ștefan Munteanu, graficieni și pictori precum George Tomaziu sunt numai câteva dintr-o listă foarte lungă și care abia urmează a fi descoperită într-un asemenea demers de arheologie literară.

Cât despre inițiatorul acestei rodnice întreprinderi, Alexandru Lungu a fost una dintre personalitățile luminoase ale exilului românesc, cu preocupări intelectuale diverse, deschis pasiunilor din multiple domenii de cunoaștere. Născut în 1924 la Cetatea Albă, în Basarabia, s-a specializat ca medic endocrinolog, cu „activitate medicală clinică în endocrinologie, bioritmologie şi biometeorologie. În Germania (1974-1989) va practica medicina generală”, după cum precizează prefațatorul volumului Îngerul şi îngera (Bucureşti, Editura Ion Vinea, 2008) – vezi Mihai Posada, „Clepsidra părăsită de înger – la moartea poetului Alexandru Lungu”, în Tribuna, Sibiu, 29 VI 2008.

Părăsește țara în 1973, la capătul unei îndelungate perioade de tăcere literară, pentru că în perioada „obsedantului deceniu”, ca și mai târziu, a refuzat să publice în revistele din țară, mutilate de cenzură și de comandamentele ideologice. Din 1990 reia legătura cu revistele culturale din România, publicând în „Romania literară”, „Vatra”, „Poesis”, „Apostrof”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Tomis”, „Unu”, „Ramuri” ș.a. (Eugen Evu, Clipa, revistă independenta de informație socio-politică și cultură, editată săptamanal în Statele Unite ale Americii, 24 iunie 2008).

A publicat zeci de volume de versuri, între care Zariștea din timp (1997), Roua din apocalips (1998), Ochiul din lacrimă (1998), Teascul din taină (1999). O antologie „definitivă” a poeziilor lui a fost publicată în anul 2000 de Editura Ion Vinea sub titlul Ninsoarea neagră, vol. I-II (vezi „Ora ceremoniilor solemne”, în revista Vatra, Târgu Mureş, Nr. 8 (365)/2001, pp. 23-29).

S-a stins din viață în 2008.

Reproducem, mai jos una dintre poeziile lui Alexandru Lungu:

Zăpada silnică

E năpârlirea ceasului solzos
când plâng toti şerpii in meninge
duiosul şuier de văzduh pe dos
prin care viitorul iarăşi ninge

Cu care sabii silnicul omăt
ce n-a nins încă şi m-apasă
pătrunde-n măduvi îndărăt
speriindu-mi zodia ceţoasă?

Solzi umezi de fiinţă se desprind
să se usuce trist în orologii
în timp ce amintirile bolind
îşi leagănă în zare inorogii

Se-aud în os temutele ninsori
ce tânguios ameninţă să vină
pe sufletul ce-şi pierde-n zori
cămăşile de sânge şi rugină

Un interviu în format audio cu Alexandru Lungu, realizat de Rodica Binder în 2000 pentru Deutsche Welle poate fi ascultat mai jos. În cadrul lui există referiri la Caietele Argo.

Revista de cultură Argo nu se consideră și nu își propune să fie continuatoarea „Caietelor Argo”. La data la care am decis înființarea ei nu știam de existența acestora, prin urmare numele revistei noastre nu este inspirat după această meritorie revistă a exilului. Denumirea „Argo” a emers, ca să zicem așa, dintr-un mini-brainstorming al fondatorilor și ni s-a părut nimerită, având în vedere tradiția marinărească a celor două orașe dunărene vecine în care locuim. Numai după ce numele de „Argo” a fost adoptat, am căutat să vedem dacă a mai fost sau nu folosit ca titlu de revistă. Așa „am luat urma” acestui caiet al exilului fondat în Germania de doi expatriați români, soț și soție, dar a cărui apariție încetase. De altfel, Centrul Național ISSN și Biblioteca Națională au eliberat certificatul de înregistrare pentru revista noastră acceptând această denumire. În plus, față de profilul predominant artistic al „Caietelor Argo”, revista noastră păstrează un caracter generalist.

„Caietul solstiţial de poezie şi desen ARGO” – câteva pagini din Nr. 13 – Solstiţiul de Vară 1996 pot fi vizualizate aici: http://www.alternativaonline.ca/AlexandruLungu.html

Surse folosite

Revistele: Clipa, Limba Română, România Literară, Tribuna, Vatra.