Amintire din copilărie 2
ce m-a făcut să iubesc iremediabil
marea
și să o caut
a fost butoiul cu apă de ploaie din curtea bunicii
mă ridicam pe vârfuri
mă agățam de buza lui din lemn de nuc
și rămâneam suspendată
în ordinea aiuritoare din pânza întunecată
pe care pluteau frunze
butoiul cu apă de ploaie din curtea bunicii
era ca un ochi deschis dintr-un paradis visător
priveam în apa limpede fuga de pe cer a norilor
ca și cum aș fi părăsit eu însămi lumea asta
și nu tulburam cu degetele apa care tremura ușor
în vârtejul produs aveam senzația
că ar putea
să dispară chiar posibilitatea nemuririi
butoiul acela arăta ca un suflet plin
Amintire din copilărie 3
Tatăl meu îmi făcea când eram mică inele
și eram uimită cum știa el să creeze modele
era bijutier de nopți albe, de vârfuri de munte
de pietre leneșe, de cranii de păsări
așeza povești pe degetele mele subțiri ca niște faleze
Pistol de lipit, letcon, fludor, cupru, alamă
Erau cuvinte ce ridicau păduri de imagini
Dar un miros rece ca o oglindă goală
îmi făcea uneori bucuria confuză
însă când îl priveam pe tatăl meu
făcându-mi un inel
fiecare gând rătăcit deplasa vidul
îi epuiza marginile
Amintire din copilărie 4
Există undeva un loc în care
bărbați tineri goi până la brîu
cu șorțuri și tichii albe
pun pe bârne lungi cercuri din aluat
și le bagă în cuptoare adânci
amintirea mea se întinde și ea
ca un strigăt al timpului, elastică
și tinerii scot covrigii, îi răstoarnă în coșuri mari
și spală cu cârpe ude bârnele din care ies aburi groși
această imagine e ca un semn de recunoaștere
ca și cum aș rătăci întruna între cele câteva
coincidențe
atârnați pe sfoară covrigii erau
un fel de martori pentru lumea cealaltă
și atâta somnolență în mirosul care semăna cu
lumina soarelui
Amintire din copilărie 5
E frumos să vezi un cal, o oaie sau o vacă pe câmpie
Atâta tandrețe și o melancolie
Ca o foarte înceată bătaie din aripi
Ca și cum ai aștepta cu rabdare
Cineva să rupă tăcerea
Să vezi lenjeria intimă cum pleacă în zbor
Cum calul, oaia și vaca își întorc capul ușor
și în acest punct de calm
firele de praf se desprind de pământ ca o ofrandă
și îți spui: toate visele sunt în van
mașina se oprește la barieră ca să treacă trenul
te abții din răsputeri să numeri vagoanele
(pentru că bunica ți-a spus că aduce ghinion)
și nu reușești închizi ochii
fiecare vagon e o tortură iar șuieratul trenului
atât de romantic și atât de revoluționar
îți intră direct în suflet și o grămadă de gânduri triste
te transformă într-o sămânță de in
pe care calul, oaia sau vaca o va mirosi sau o va mânca
