Sapiens – Scurtă istorie a omenirii de Yuval N. Harari este o carte de referinţă care răspunde la ȋntrebari fundamentale, confirmă intuiţii vechi şi trezeşte noi nelinişti. De fapt, farmecul unei cărţi bune constă în impresia, poate falsă, că citeşti ce ai gândit, fără a putea să exprimi atât de concis şi memorabil. Calitatea (poate şi lipsa…) cea mai mare este popularizarea celor mai dificile concepte. Milioane de ani pierduţi ȋn negura timpului se perindă prin faţa ochilor printr-un amănunt care se „ȋnfige” cumva în memorie. Concepte considerate „sacre” sunt demonatate cu precizie şi umor subtil, lăsând locul nelinştii. Adevarul nu este descoperit prin metode sofisticate, ci prin simpla observaţie. Autorul consideră că dezvoltarea intelectului uman, o creaţie fără precedent la scara evoluţiei, ne permite să depunem un efort imens de imaginaţie pentru a clădi castele în aer şi, atât de persistentă este iluzia, încât chiar ajungem să locuim în ele. Cartea spune povestea speciei HOMO pornind de la începuturile umile, când importanţa nostră în ecosistem era plasată la mijloc între meduză şi bizon şi ajunge până la sfârşitul istoriei, marcată de apariţia supraomului, o creaţie bio-SF. O intuiţie genială realizează o punte ȋntre concepţia darwinistă şi teoria creaţiei divine; deşi  ȋnceputurile omului sunt marcate de evoluţia naturală, ȋn viitor omul va fi propria sa creaţie, prin inginerie genetică. Aşadar, după ce a modificat ȋntreaga natură pentru a corespunde nevoilor propria, omul se creeaza pe sine pentru a corespunde propriului ideal. „Animalul devenit zeu” va treabui să răspundă la o ȋntrebare cu implicaţii ȋncă neȋntelese: Ce vreau să vreau? Limbajul lui Y. Harari, deşi elevat, este accesibil şi memorabil. Pedantismul uscat al savantului este înlocuit de talentul literar al scriitorului de best-seller.

Ierarhia ideilor prezentate mai jos este strict subiectivă şi nu este nimic mai mult decât o invitaţie la lectură.

1. Suntem simple creaturi ale naturii. Cu milioane de ani în urmă, o femelă a născut doi pui; unul a devenit strămoşul cimpanzeilor, celălalt – al tuturor hominizilor. Chiar dacă este jenant, avem o mulţime de „veri” în jungle, în gradini zoologice şi în laboratoare de cercetare. Am avut şi fraţi, precum HOMO NEANDERTALENSIS pe care, se pare, i-am exterminate cu frenezie. Milioane de ani am suferit din cauza capriciilor naturii, ne-am hrănit cu resturile lăsate de marii prădători şi am fost adesea mâncaţi de aceştia. Nimic nu prevestea evoluţia uimitoare care ne-a transformat ȋn specia dominantă.

2. Deşi toate animalele comunică într-un anumit fel, doar HOMO SAPIENES are capacitatea de a bârfi şi de a crea o realitate ficţională. Şi maimuţele au ţipete distincte pentru lei sau vulturi, ba uneori pot minţi pentru a obţine foloase. Bârfa însă este specific umană şi a avut un rol primordial în evoluţie. Era mai important să înţelegi ce gândeşte partenerul tău decât să ştii unde se află leul. Efortul constant de a-l înţelege pe celălalt a rafinat mecanismele gândirii până la nivelul actual şi a dezvoltat abilitatea de a crea structuri sociale complexe. Totuşi, bârfa a fost şi este un factor de coeziune doar în grupuri restrânse. Cimpanzeii obţin aceleaşi rezultate puricându-se reciproc. Pentru a colabora cu grupuri mari,omul a creat „realitaţi ficţionale”. Acestea „există” în mintea celor care cred în ele. În epoca primitivă, oamenii se asociau pe bază apartentenţei la o „realitate”, cum ar fi totemul leului. Când grupurile s-au mărit, realităţile ficţionale au devenit mai complexe şi s-au numit: religie, imperiu, bani, patrie, drepturile omului, viaţă veşnică şi ideologie politică. Acesta este mare nostru avantaj evolutiv: putem crede în plasmuirile proprii, care devin mai puternice decât realitatea. Nu vom convinge niciodată o maimuţă să îşi cedeze banana în schimbul promisiunii că după moarte se va sătura în raiul maimuţelor. Graţie acestui artificiu al minţii umane, a creat ştiinţa şi civilizaţia, câştigând şi privilegiul dubios de a ne autodistruge printr-un cataclism nuclear sau de altă natură…

3. Organismul uman este adaptat vieţii de vânător şi culegator, iar structura mintală este specifică grupurilor mici. Chiar dacă de vreo 10 000 de ani suntem agricultori şi de vreo 200 suntem funcționari, nu am avut timp să ne adaptăm. Flagelul obezitaţii este o reminiscenţă a perioadei când perioadele de îmbuibare alternau cu cele de foamete. Un culegător ce găsea un smochin roditor se îmbuiba cât putea ȋnainte de a se ivi un pericol. Într-o societate a supraabundenţei ne putem ospăta în voie cu produse dulci, cu riscul de a rupe cântarul. Monogamia şi fidelitatea sunt străine firii noastre, aşa cum sunt şi ȋn grupurile de cimpanzei, ȋnsă societatea, un concept ficţional, impune, cel puţin la nivel declarativ, cele două principii, considerându-le specific umane. Acest clivaj ȋntre natură şi cultură da naştere angoaselor şi traumelor de tot felul.

4. Dimensiunea creierului unui vânător-culegător arhaic era mai mare decât a unui om modern. Primul trebuia să cunoască multe tipuri de plante, să reţina locul unde se găsesc şi momentul fructificării. Într-un fel prindea un iepure şi într-un mod total diferit vâna un animal mare. Bucuria succesului şi teama de pericole ȋl determinau să trăiască intens orice moment. Omul actual, rememorând sau anticipând evenimentele, a pierdut abilitatea de a trăi ȋn prezent. O societate complexă are nevoie de indivizi specializaţişi creeaza „nişe pentru imbecili”. Poţi trăi şi transmite genele fără să ai nicio însuşire remarcabilă, ba chiar dimpotrivă… Viaţa omului arhaic era, se pare, mai satisfăcătoare şi mai complexă decât a agricultorului sau a muncitorului dintr-o fabrică.

5. Revoluţia agrară a favorizat specia în dauna individului. Grâul a fost prima prima plantă care l-a „domesticit” pe om. Pentru grâu, a ridicat case (domus), a cărat găleţi de apă şi a fertilizat câmpul cu gunoi de grajd. În locul în care trăiau 100 de vânători sănătoşi şi puternici, graţie agriculturii,au supravieţuit 1000 de indivizi subnutriţi şi bolnavi. E ştiut că aglomerările umane creează un mediu propice pentru boli, violenţă şi dictatură. Ȋn acestă perioadă au apărut sclavii şi tiranii, adică germenii societăţii actuale.

6. Asuprirea este justificată de apelul la o realitate inventată, pretins supra-umană. Codul lui Hammurabi începe prin a afirma ca zeii cei mari din panteonul mesopotamian i-au poruncit regelului să facă dreptatea să triumfe şi să-l nimicească pe cel rău. Apoi împarte oamenii ȋn trei categorii: nobili, oameni de rând şi sclavi. Femeile, indiferent de rang, erau considerate inferioare. Acestă ȋmpărţire, deşi perfect justificată în epocă, pare acum revoltătoare pentru că porneşte de la premisa superiorităţii inerente a unor indivizi. Totuşi, nici societatea actuală nu este cu mult diferită. Consideram nefireşti privilegiile legate de rasă şi sex, însă acceptăm că cei bogaţi beneficiază de cele mai bune alimente şi de cele mai bune servicii medicale. Se poate argumenta că cei mai destoinici indivizi merită tratamentul preferenţial, totuşi cei mai mulţi au moştenit averea, deci nu au vreun merit special.

7. Oamenii care cunosc cel mai bine evenimentele actuale înteleg cel mai puţin cursul istoriei. Ce istoric roman din vremea lui Augustus şi-ar fi putut imagina că religia fondată de un tâmplar dintr-o provincie îndepărtată, săracă şi rebelă va deveni religia dominantă a Romei şi a lumii? Tot atât de absurdă ar fi părut şi pretenţia unui negustor din Mecca de a transmite revelaţia unui dumnezeu unic. Pentru a întelege cursul istoriei este nevoie de o mare distanţare de evenimente. Se pare ca sensul general este de unificarea culturilor. Sunt mai puţine limbi şi naţiuni în prezent, iar viitorul aparţine unei culturi unice a umanitaţii. Suntem naţionalişti sau parte a unui imperiu global? Se pare că alegerea e deja făcută.

8. Religiile şi ideologiile sunt creaţii omeneşti, pretins supraumane. „Nu există Dumnezeu”, spunea Voltaire, „dar nu îi spune servitorului meu, ca să nu mă înjunghie la noapte.” Pentru a realiza coeziunea societaţii, oamenii au creat mituri, ideologii şi religii. Vânătorii negociau direct cu spiritele animalelor, păstorii nu se puteau umili discutând cu „proprietaţile” şi au imaginat zei ai fertilităţii, ai sanătăţii. Imperiile au imaginat zei unici pentru a justifica ierarhia ce îl avea în frunte pe împărat. Totuşi, monoteismul nu a înlocuit, ci a înglobat politeismul. În creştinism, zei alungaţi în mod solemn au fost primiţi discret sub titlul de sfinţi, păstrând ritualul şi puterile. În definitiv, era mai eficient să te rogi sfintei responsabile cu durerile de măsele decât zeului suprem.

9. Descoperirea ignoranţei a fost catalizatorul revoluţiei sţiinţifice. În perioada premodernă, se considera că tot ce se trebuia ştiut se ştia deja. Cărţile sfinte, precum Biblia şi Coranul, sutrele budiste şi scrierile confucianiste conţineau toate informaţiile necesare vieţii şi mântuirii. Epoca de aur era plasată candva în trecut, iar pentru a afla adevarul omul putea să întrebe un întelept, cum ar fi preotul satului. Se investea în studii de teologie şi filozofie care aveau rolul de a păstra structura socială. În Europa Occidentală, acest tipar s-a destrămat în zorii epocii moderne şi învăţaţii devenit conştienţi de propria ignoranţă. Dezvoltarea ştiinţei moderne a fost posibilă datorită scăderii influenţei religioase, deoarece biserica a beneficiat de ignoranţa maselor. O avalanşa de descoperiri ştiinţifice a propulsat în mai puţin de două secole omenirea în Spaţiul cosmic, unde am păstrat spiritul violent şi distrugator al primilor hominizi. Anul 1945 marchează ȋnceputul Erei atomice, un punct de cotitură ȋn evoluţia speciei şi un pas mare spre autodistrugere.

10. Religiile şi ideologiile sunt identice ca manifestare şi deopotrivă de distructive. Creştinismul a facut milioane de victime printre creştini. O mică diferenţă de interpretare a scripturii era mai mult decât suficient pentru a justifica uciderea altor creştini. În noaptea Sf. Bartolomeu au asasinaţi peste 5000 de creştini hughenoţi. Papa de la Roma a fost atât de impresionat de această fapta cucernică, încât a dat comanda marelui pictor Vasari să realizeze o frescă ce glorifică mareaţa faptă de credinţă. Pentru comparaţie, ȋn Imperiul Roman au pierit aproape 1500 de creştini în decurs de patru secole. Persecuţiile religioase într-o societate politeistă şi în consecinţa tolerantă nu se faceau cu mare tragere de inimă. Comunismul şi nazismul, ideologii bazate pe idei aparent generoase dar străine de fibră lăuntirică a lui HOMO SAPIENS, au avut partea lor de crime în societatea contemporană… Cele mai mari atrocităţi au fost comise de oameni care credeau cu tărie că aduc servicii imense societăţii şi semenilor. Unii dintre apostolii ideologiilor s-au sacrificat pentru perpetuarea ideilor de egalitate, puritate rasială şi unitate. Se pare că ideologiile sunt un fel de paraziți mentali care supravieţuiesc în detrimentul gazdei. Fericirea individului sau a societăţii nu intră in calcul. Scopul este doar supravieţuirea şi răspândirea parazitului.

Spre deosebire de alte creaturi, avem sanşa de a ne alege conştient traseul evolutiv; animalul devine ZEU şi se re-creează după propria fantezie. Poate că fiinţa creată va fi străină de tot ce este relevant pentru noi. Copleşiţi de propria creaţie, vom părăsi  scena istoriei şi ne vom retrage ȋn uitare.

Oare chiar  merităm renumele SAPIENS?