O societate în care cultivarea bunului simţ, a grijii faţă de natură, precum şi a respectului faţă de ceilalţi reprezintă o prioritate în educaţie, va avea întotdeauna garanţia cetăţeanului de calitate. Japonia oferă lumii un model de succes în educaţie, promovând întotdeauna valorile civice, aşa cum un sistem meritocratic o impune. În acest fel, elevul japonez este conştient că şcoala este o etapă importantă în viaţa lui, prin care poate accede către viitorul profesional dorit.

Încă de la primele lor experienţe de învăţare instituţionalizată, copiii japonezi sunt familiarizaţi cu ideea de responsabilitate civică, cum ar fi curăţenia în clasă, implicarea în servirea prânzului la cantină, organizarea de evenimente şcolare sau activitǎţi de voluntariat. În şcoala japonezǎ, însuşirea bunelor maniere, încurajarea participǎrii în activitǎţi extraşcolare şi sensibilizarea faţǎ de naturǎ par a se bucura de prioritate în rândul obiectivelor şcolare. Odatǎ asimilate, elevul devine mult mai motivat sǎ descopere lumea şi sǎ contribuie la evoluţia ei, iar în sprijinul acestei atitudini, curriculum-ul japonez a alocat un numar generos de ore activitǎţilor de studiu integrat.

Un alt aspect care susţine eficienţa scolii japoneze îl constituie cooperarea profesorilor, prin încrederea pe care şi-o acordǎ unii celorlalţi şi discuţiile dese în cadrul studiilor de lecţie. În cadrul acestora, unul dintre profesorii şcolii propune un model de lecţie, pe care o desfăşoară în faţa colegilor sǎi, fărǎ ca aceştia să intervină până la sfârşitul orei. După oră, atât profesorii cât şi managerul şcolii discută lecţia, numai în termeni constructivi, fără comentarii negative. Se propun strategii şi metode noi de abordare a lecţiei, se analizează feed-back-ul elevilor şi se apreaciază aspectele pozitive ale actului didactic observat.

Respectul de care se bucură şcoala în cadrul comunităţii au făcut din aceasta locul preferat al elevilor, unde petrec aproape toată ziua (de la 7:30 până la 17-18). Momentul preferat al elevilor îl reprezintă activitatea de club (aprox. 3h/zi), unde se încheagă cele mai frumoase prietenii, unde profesorul reuşeşte să cunoască mai bine sufletul de copil al elevilor săi şi unde elevii comunică în limba hobby-ului lor (ex: clubul de pictură, literatură, origami, kendo, baseball, etc.).

„Dă-i unui om un peşte, şi va fi sătul o zi întreagă: învaţă-l să pescuiască şi va fi sătul o viaţă întreagă.”(Confucius) – aşa s-ar putea rezuma idealul şcolii japoneze în ochii profesorului european, uimit şi încântat de a fi descoperit încă viu spiritul bushido al samuraiului în Japonia modernă.

 

 

Ex Oriente lux

 

Japonia este o ţară curată, din toate punctele de vedere, unde politeţea şi bunul simţ sunt coordonatele principale ale oricărui comportament, un loc ideal de trai pentru orice cetăţean. Deşi totul în jur este informatizat şi tehnologizat, dând iluzia unei societăţi din viitor, tradiţia îşi păstrează intactă prezenţa în viaţa japonezilor. În ritmul alert, uneori robotizat, impus de societatea hiperactivă în care trăieşte, omul de rând menţine vii cutumele vieţii nipone, nepermiţând uitării să se aştearnă peste ele: ceremonia ceaiului, poziţia şezândă seiza („a sta cum se cuvine”), kimono-ul sau hakama, fusta pantalon tradiţională, purtate în momente importante ale vieţii – nuntă, majorat sau absolvire – un înalt registru de politeţe, keigo, promovarea muzicii tradiţionale (tobele taiko, shamisen sau koto). E drept, pentru mulţi tineri studenţi străini Japonia este tărâmul anime-urilor, a poveştilor manga, karaoke sau pachinko (jocuri mecanice interactive), însă spiritul japonez merge dincolo de aceste aspecte, căci aceşti oameni sunt cu adevărat iubitori de cultură. E surprinzător să vezi oameni care citesc la semafor sau librării aglomerate încă de la 8 dimineaţa. Copiii au o deschidere largă către lumea artelor, şi încă din grădiniţă învaţă să cînte la un instrument. De altfel, la şcoală, a învăţa să cânţi la un instrument este unul dintre obiectivele principale la ora de educaţie muzicală, şi, prin urmare, toţi elevii pot cânta, mai mult sau mai puţin, la un instrument la finele liceului.

Japonia este tărîmul care te fascinează din primele momente prin amestecul de tradiţie şi de modernitate, de tehnologie şi de artă, încât îţi vine să spui precum cei de la „Clean Bandit”(o trupă de muzică dance în vogă) „no other place I’d rather be”. Imaginaţi-vă un festival cu dragoni şi muzică tradiţională, la care participă niponi îmbrăcaţi în kimono sau în costum, ce vin cu limuzina, cu bicicleta sau cu ricşa (e drept că ultimul mijloc de transport se foloseşte în scopuri turistice). De pildă, la Gyon Matsuri din Kyoto, unul dintre cele mai faimoase festivaluri, 30 de care alegorice, cu măşti şi muzicieni sunt trase şi împinse de către voluntari pe străzile vechii capitale.

Pe de altă parte, la supermarket îţi scanezi singur produsele, la susherie comanda se dă electronic, iar farfuriile îţi vin la masă automat, călătoreşti cu shinkansen-ul („trenul ghiulea”), cu viteze de peste 200 de km/h pe străzi suspendate pînă la etajul al 10-lea al unor zgîrie-nori, pe pereţii cărora poţi vedea plasme imense ce fac reclame la brand-uri de top. Pare o imagine din viitor, însă în Japonia sunt lucruri cotidiene.

În acelaşi timp, există japonezi care participă la ceremonia ceaiului ce se desfăşoară după un adevarat ritual, după care se delectează la un spectacol de sumo sau într-un onsen (baie termală, uneori în aer liber, în care te scalzi aşa cum te-a lăsat natura, pudicilor li se permite purtarea unui prosop). De asemenea, ikebana (arta aranjării florilor), origami (arta plierii hîrtiei) sau shodo (arta caligrafiei) reprezintă îndeletniciri transmise din generaţie în generaţie în care creativitatea şi simţul estetic definesc sufletul asiatic în general, aşa cum latinii afirmau „ex oriente lux”.

Natura e preţuită şi are un rol important în viaţa oamenilor deoarece sakura (înflorirea cireşilor) primăvara şi momiji (spectacolul de culori al frunzelor) toamna sunt momente ce subliniază comuniunea om-natură în ciclicitatea anotimpurilor şi nu lasă indiferentă populaţia japoneză, de la preşcolari la vârstnici. Oraşele sunt pline de parcuri, în mijlocul cărora lacurile par a fi ferme piscicole prin multitudinea de crapi decorativi sau caraşi roşii, hrăniţi pe îndestulate de copiii bucuroşi de asemenea privelişte. Numărul mare de temple şi pagode aminteşte de politeismul shintoist şi de religia budhistă, confesiuni pe care japonezii le-au imbrăţişat discret şi firesc. Interesant e faptul că nunţile se desfăşoară după ceremonialul Shinto, în timp ce funeraliile aparţin ritualului budhist.

În concluzie, se poate spune că viaţa în arhipelagul nipon este pe cât de diversă, pe atât de interesantă. Pentru un european sau un american ce păşeşte pentru prima oară pe aceste tărâmuri, unele lucruri par stranii – străinii din afara Japoniei au aproximativ acelaşi sentiment ciudat pe l-au avut şi personajele din filmul Sophiei Coppola, Lost in Translation – însă, odată ce intri în contact cu oamenii, începi să înţelegi că demnitatea şi responsabilitatea sunt atribute esenţiale ale modului în care japonezul priveşte lumea.

310 vizualizări
Articolul anterior
Ceremonie oficioasă la Fundaţiile Carol I şi garden-party la Castelul Peleş
Articolul următor
Călător sau turist? Excursie în Gruzia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut