Pe tot parcursul vieții, anii de școală dețin, în mare parte, responsabilitatea formării viitorului cetățean. Totuși, trebuie să recunoaștem că dezvoltarea individului ca element social nu este doar produsul educației formale, ci și a unei întregi experiențe de viață în familiile și comunitatea din care face parte. De aceea, ar trebui să asigurăm și să alimentăm o continuă interdependență între școală, familie și comunitate, de vreme ce toate converg spre același obiectiv.

Desăvârșirea în educație depinde atât de curriculumul obligatoriu, cât și de gradul de implicare în activitățile extracurriculare. Programele extracurriculare identifica și cultivă corespondența optimă dintre abilități, talente și un stil de viață civilizat. Mai mult, ele stimulează un comportament creativ, dezvoltă gândirea critică și îi face pe copii conștienți de responsabilitațile lor civice.

Ideile inovatoare ale lui John Dewey în domeniul educației subliniază rolul esențial al activităților extrașcolare în desăvârșirea individului ca cetățean. El a promovat ideea că școala poate deveni un participant semnificativ în evoluția societății, și că oricare altă activitate didactică în afara ei, își pune amprenta asupra activității sociale. Școala nu este doar un spațiu în care sunt asimilate cunoștințe noi, ci o adevarată rețea activă  în care elevii pot proba diferite roluri sociale.

Conform unui studiu desfășurat într-un liceu din Minnesota în 2007, privind participarea elevilor în activități extrașcolare, rezultatele au arătat că elevii care participă în mod frecvent la astfel de activități prezintă o rată scăzută de absenteism, eșec școlar și probleme de disciplină. Același studiu arată că aceiași elevi au avut și rezulate școlare mai bune, un nivel de stimă de sine mai ridicat. Pe de altă parte, un studiu efectuat într-un liceu din California, a arătat că 40% dintre elevii care nu participă la activitățile extrașcolare au căzut pradă tentațiilor sociale, cum ar fi fumatul sau alte forme ușoare de delincvență juvenilă.

Școala deține autonomia în a-și organiza activitățile extracurriculare, ținând cont de nevoile societății căreia îi aparține. Se știe că Romania are o tradiție relativ nouă pe terenul extracurricular, cu influențe evidente din învățământul vestic, dar care nu a căpătat înca o identitate, din cauza multor încercări de reformare a sistemului. Totusi, recunoscând valoarea de necontestat a activităților nonformale, Ministerul Educației a început să promoveze proiecte în acest sens, menite să îmbunătățească nivelul educației. Odată aprobate în Consiliul Profesoral, activitățile extrașcolare apar ca activități obligatorii ale dirigintelui, ce trebuie desfășurate  cel puțin o dată pe lună.

Potrivit unui studiu desfășurat în Liceul cu Program Sportiv Galați, rezultatele au arătat că elevii preferă excursiile mai mult decât activitățile culturale, însă implicarea lor în astfel de activități este foarte redusă, din cauza unei slabe comunicări dintre școală și familie. Pe tot parcursul anului, diriginții trebuie să desfășoare activități extrașcolare, însa din cauza birocrației, multe dintre activități rămân în stadiul larvar.

Pe de altă parte, în Japonia, o prioritate o reprezintă educația morală, de aceea școala încurajează activitățile de grup și programele de voluntariat de la cele mai fragede vârste.

Dovezi ale implementării și dezvoltarii activităților extracurriculare există încă din secolul XIX, elevii japonezi recunoscând parcă dintotdeauna misiunea școlii, aceea de a-i forma pentru disciplină și înaltă moralitate. Din 1958, activitățile extrașcolare au devenit obiect obligatoriu la școală, iar scopul lor principal a fost acela de a cultiva elevilor abilitatea de a se adapta la viața școlară, de a interacționa pozitiv cu ceilalți, astfel încât să învețe să trăiască independent și să ia decizii bune când vor fi adulți.

În curriculumul ciclulului gimnazial, obiectivele generale ale activităților extrașcolare sunt definite după cum urmează:

• Să încurajeze activitatea de grup voluntară;
• Să asigure un dialog armonios între minte și trup;
• Să dezvolte atitudinea practică și independentă pentru o viață mai bună și pentru relații interumane bazate pe respect.

În anii ˈ80, sistemul școlar japonez era interesat de stereotipizarea copiilor, lăsând puțin loc creativității lor în mediul școlar. Drept urmare, anii ˈ90 au fost martorii unor reforme în educație, al căror obiectiv a fost crearea unei legături între școală, mediu înconjurător și societate, pentru a încuraja învățarea motivata. Soluția inovatoare a fost introducerea orei de studiu integrat, în care elevii aplică în viața de zi cu zi ceea ce învață la școală.

Societatea japoneză se arată ca o mașinărie imensă de sortat valori, bazată pe meritocrație și competiție, construind astfel o structură piramidală, în care vârful aparține celor cu adevarat instruiți. Ca element intrinsec al acestei societăți, activitățile extrașcolare încearcă să reproducă la o scară mai mică aceeași societate pentru care se pregatesc copii,  inducându-le acestora un comportament disciplinat și responsabil.

Anul școlar acoperă în calendar 240 de zile, mai mult decat media în lume, însă elevii japonezi trebuie să desfășoare și în vacanțe activități educative nonformale. Cu toate acestea, timpul lor liber este surprinzător de echilibrat și monitorizat, iar în programul lor nu e loc de plictis și demotivare.

La începutul anului școlar, se semnează un contract între părinți și școală, ambele părți asumându-și responsabilitatea în ceea ce privește educația copilului. De exemplu, elevii trebuie să întocmească o listă cu activitățile lor zilnice din timpul vacanței, pe care trebuie să o înmâneze atât dirigintelui, cât și părintelui. Prin această practică, elevii învață să-și organizeze timpul într-un mod eficient și să-si asume alegerile pe care le fac.

Aparent excesiv de monitorizați de adulți, statisticile arată că elevii japonezi au cele mai multe hobby-uri din lume, deoarece participă constant la activități extrașcolare, a căror tematică variază de la ore de cultură (ceremonia ceaiului, muzică, ikebana), până la ore de sport cum ar fi aikido, judo, kendo sau baseball. Indiferent de segmentul social căruia îi aparțin, de resursele financiare ale familiilor lor, copiii japonezi se bucură de posibilitatea de a îmbrățișa orice hobby își doresc, deoarece Japonia trateaza în mod egal pe toti cetățenii ei.

Promovând educația prin experiențe de viață, pe tot parcursul anului școlar, activitățile extracurriculare japoneze îmbraca forma orelor de dirigenție la clasă, cluburilor și evenimentelor școlare sau consiliilor de elevi. Deși ele sunt obligatorii doar în școala primară (clasele I-VI), procentul elevilor care le desfasoara în gimnaziu (clasele VII-IX) și liceu (clasele X-XII) depășește 90%, mai ales că aceștia petrec zilnic peste 10 ore în școală.

La orele de dirigenție, elevii învață despre responsabilitate în toate formele ei. Uneori, ei învață chiar să aibă grijă de animale domestice sau să-și gospodărească propria grădină, de ale cărei roade să se bucure la masa de pranz. Spre exemplu, în anii ˈ90, într-o școală din Osaka, pentru a-i învăța pe copii despre alegerile în viață și responsabilitate civică, un diriginte le-a propus elevilor să aibă grijă de un purceluș. La sfârșitul anului școlar, elevii au fost puși în situația de a hotărî dacă purcelușul va fi sacrificat sau nu. Deși a fost un act educativ controversat la vremea lui, astfel de practici extrașcolare au devenit din ce în ce mai populare în școala japoneză, arătând că, în Japonia, dezvoltarea  spiritului de echipa și al responsabilității sociale sunt o prioritate.

Cluburile școlare sunt, probabil, cel mai atractiv mediu extracurricular. Elevii petrec toată după-amiaza desfășurând activități, alături de colegii cu care împărtășesc aceleași interese. În cadrul clubului, fie el artistic, sportiv sau tehnic, copii de vârste diferite din aceeași școală, învață lecția solidarității, prieteniei și a apartenenței la grup. Aceste mici comunități oglindesc societatea japoneză, cu tot angrenajul ei de relații interumane, având rădăcinile departe în timp, în era samurailor.

Evenimentele școlare sunt și ele menite să încurajeze solidaritatea și atitudinea practică  în rândul elevilor. Elevii învață să organizeze singuri festivități, ceremonii, excursii sau competiții, rolul profesorilor în timpul desfășurării acestora fiind cel de invitați sau spectatori. Spre exemplu, în „Ziua porților deschise”, elevii sunt cei care gândesc programul, gătesc specialități locale, dau reprezentații artistice, împart pliante de prezentare a școlii celor care vin să o viziteze, și chiar asigură curățenia după încheierea evenimentului.

În paralel cu orele de dirigenție, activitățile de club și evenimentele școlare, Consiliul elevilor desfășoară și el alte activități, al căror scop este tot responsabilizarea și disciplinarea elevilor, pentru a îmbunătăți viața lor școlară. Profesorii pot participa la aceste consilii, pentru a asigura eficiența schimbului de idei dintre elevi, pentru eventuale sugestii, însă elevii dețin puterea deciziei. Astfel de consilii oferă elevilor posibilitatea de a-și exprima un punct de vedere argumentat și articulat într-un discurs public.

În general, activitățile extrașcolare, datorită tipologiei lor generoase, sunt foarte populare în rândul elevilor, care găsesc școala un univers al prieteniei. În acest spațiu, fiecare își poate juca rolul de actor social, pregătit pentru o societate adultă care sa-l adopte pe viitor.

Bibliografie

Fukuzawa, Rebecca Erwin & Gerald K. LeTendre, Intense Years: How Japanese Adolescents Balance School, Family and Friends, Routledge Falmer, New York, 2001.

Ikeno, Norio, Citizenship Education in Japan, Continuum International Publishing Group, London, 2011.

Murata, Yukio & Mitsuru Yamaguchi, Education in Contemporary Japan, Princeton University Press, Princeton, 1980.

Sato, Nancy, Inside Japanese Classrooms, Routledge Falmer, New York, 2004.