Ca răspuns la numeroasele încercări ale d-lui ministru Sorin Câmpeanu de a salva plagiatorii de evaluarea „produselor” lor de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), și în special de salvare a prezumtivului act de plagiere a tezei de doctorat de către prim-ministrul Nicolae Ciucă,
de asemenea, pentru a preîntâmpina efectele nefaste ale intrării actualului proiect de Lege a Educației în vigoare, proiect insuficient dezbătut și care conține prevederi de natură să scadă și mai mult calitatea actului educațional, și chiar să bulverseze învățământul,
pentru a permite unui ministru al educației integru, competent și reformist să vină la conducerea Ministerului Educației pentru a împiedica, într-o primă fază, continua degradare a învățământului din România și a pune bazele unei școli bazate pe merit și formarea unor absolvenți care să-și internalizeze criterii de discernământ și cunoaștere societății și lumii în care trăim, valori umane și trans-umane, dincolo de specializare inerentă necesară „inserției pe piața muncii”,
pentru numirea unei personalități care să aibă curajul de a face reforme veritabile, lipsită de obediențe politice sau de altă natură,
Asociația „SENS PENTRU DEZVOLTARE SOCIALĂ” vă invită să semnați alături de noi cererea de demisie a d-lui ministru Sorin Câmpeanu, adresată președintelui Klaus Johanis. Invităm, de asemenea, Partidul Național Liberal să-i retragă sprijinul politic d-lui Câmpeanu.
Urmând linkul de mai jos puteți accesa site-ul România Curată, unde sunt menționate 10 motive pentru a cere demisia ministrului Educației.
De asemenea, puteți semna și pe comunitatea declick, aici:
https://campaniamea.declic.ro/petitions/cerem-demiterea-de-urgenta-a-ministrului-cimpeanu-si-retragerea-proiectelor-legilor-educatiei.