Azi avem de ales între democrația libertății, cu tarele ei, și posibilitatea unei dictaturi populare. George Simion a coagulat prin activitățile sale de partid și mai ales prin ralierea de ultim moment cu Călin Georgescu mase importante de nemulțumiți care doresc o schimbare. A încerca acum o critică a motivelor acestei nemulțumiri este tardivă – ele sunt reale, iar opțiunea celor care au votat candidatul AUR în primul tur trebuie respectată, ca și a celor care l-au votat pe Nicușor Dan. Nu numai partidele au forjat în toți acești ani starea de revoltă atât de prezentă în aerul acestor zile decisive. Și societatea poartă vina ei. De pildă, zecile de mii de profesori care au acceptat în ultimele decenii toate fanteziile „reformiste” ale unor ministere decerebrate, puse în practică pe spinarea a generații de elevi. Avem în fața noastră rezultatul educației eșuate: tineri lipsiți de spirit critic și dicsernământ, victime ale celor mai grosolane manipulări și propagande.
Dar oricât am fi de revoltați față de o clasă politică ce și-a depășit propriile recorduri în materie de corupție, minciună, incompetență, nepăsare, înțelegeri oculte, încă putem alege. De data aceasta, alegerea este între doi candidați foarte diferiți, cărora confruntarea electorală de la EuroNews le-a evidențiat cât se poate de clar calitățile și defectele. Pe de o parte, avem un George Simion cu o atitudinea pugilistică, neprincipială, pe care și-a asumat-o absolut gratuit și neforțat față de contracandidatul său. După cum singur a spus, este un aruncător cu vorbe. Dar nu numai de pietrele vorbelor aruncate avem nevoie astăzi. Pe de altă parte, am văzut în Nicușor Dan, în ciuda ezitărilor lui, un om calm, care nu s-a dus degeaba la școală, un om cu umor neagresiv, al cărui zâmbet nu e rânjet, și ale cărui cuvinte poartă nu speranța unei răzbunări, ci a unei reconcilieri. Avem nevoie de un președinte capabil să ne împace între noi și pe noi cu noi înșine. George Simion a știut să coaguleze nemulțumirea populară exprimată la cel mai elementar nivel, însă nu va fi un bun președinte, pentru că sunt mult prea mulți aceia pe care nu reușește să îi reprezinte. Nicușor Dan în schimb, cel puțin prin modul în care a reușit să comunice în aceste zile, ne dă motive să credem că ar putea fi președintele reconcilierii și al schimbării clasei politice românești. Candidând independent, a reușit să comunice încrederea că nu e totul pierdut: priviți și ascultați încă o dată confruntarea celor doi de la EuroNews, nu aveți cum greși!
Atuurile lui Nicușor Dan: este un om corect, onest, care nu are datorii materiale sau de conștiință față de nici un partid sau un finanțator ocult. De 12 ani s-a luptat de unul singur cu sistemul și a cștigat matematic, de fiecare dată. Este sigur că ne va menține în cea mai sigură și cea mai prosperă casă, adică în cea europeană. Reprezintă exemplul luminos al școli românești, având studii obținute exclusiv prin munca și abilitățile proprii și e doctor în matematică. Ca primar al Capitalei a redus datoriile, a eliminat risipa banului public, a reînnoit parcul de mijloace de transoprt (tramvaie noi) și s-a încumetat să înceapă reabilitarea rețelei de termoficare, de care au fugit toți primarii Bucureștiului de după anii 90. A stopat mafia imobiliară în acțiune ei distrugătoare de parcuri și zone verzi, împotriva căreia a câștigat sute de procese. Prin ultimul a obținut retrocedarea către bucureșteni a opt hectare de spațiu verde din zona Herăstrău. Are alături oameni competenți și necorupți, care s-au bătut pentru cauze nobile. Dacă îl ajutăm să câștige, va face tot ce poate pentru a desemna ca prim-ministru un om foarte responsabil ca Ilie Bolojan, printre puținii hotărâți să își asume răspunderile unei politici mult mai atente la cheltuirea banului public.
Votul pentru Nicușor Dan nu va fi unul împotriva lui George Simion. Va fi un vot pentru posibilitatea unei Românii a libertății, a rațiunii, a unei Românii în care cei care cred în valorile tradiționale și care înțeleg că silnicia este un păcat de moarte, nu vor fi siliți să lupte, încă o dată, pentru dreptul celorlalți de a nu fi de acord cu ei.
Recomandăm, aici articolul „Regimul Simion: haos economic, izolare, emigrare și cenzură” publicat pe Facebook și în Revista 22 de cunoscutul scriitor și activist civic sibian Radu Vancu. Textul este scurt și indică cu o precizie chirurgicală patru consecințe inevitabile și rapide în cazul instalării lui George Simion ca președinte.
„Patru lucruri se vor întâmpla imediat dacă George Simion iese președinte. Primul e haosul economic: leul se va prăbuși, investitorii vor fugi, deficitele se vor amplifica, România va recădea în anii ’90. Al doilea e emigrarea enormă: se va pleca din țară tot ca-n anii ’90, după mineriade. Poate chiar mai masiv: granițele sunt încă deschise. Al treilea va fi izolarea imediată a României de către partenerii noștri europeni și americani: vom fi, la fel ca Ungaria și Slovacia, evacuați din toate costrucțiile politice, militare, informaționale. Vom reprezenta, în ochii euroatlantici, motivul principal pentru care granița estică a UE colapsează și cade sub influența lui Putin. Al patrulea va fi instaurarea unui regim cenzorial în România, în care toate vocile critice atașate valorilor democratice și liberale vor fi reduse la tăcere. Brutal, punitiv, încercând să facă din fiecare caz un exemplu care să-i înspământe și descurajeze pe toți ceilalți”.
Articolul integral disponibil pe: https://revista22.ro/opinii/radu-vancu/regimul-simion-haos-economic-emigrare-izolare-cenzura
Cât despre votanții lui George Simion, este bine să știe că liderul AUR exploatează câteva temeri și nevoi sociale mai stringente: nevoia de stimă de sine venită mai ales dinspre reprezentanții diasporei, nemulțumiți de un stat român care le-a întors spatele, tentația „suveranismului” (în fond, o formă de izolare și de-europenizare), necesitatea unei destructurări a „sistemului” politic actual și frica de război.
– Frica de război. Alarmiști de serviciu țipă împotriva sporirea cheltuielilor pentru înarmarea țării. După ei, asta înseamnă: „ăștia vor să ne bage în război”, și nu faptul că e singura modalitate de a descuraja de timpuriu o posibilă agresiune a Rusiei. Ciudat, ei nu se alarmează la posibila situație în care Rusia ar deveni vecină cu noi și ar găsi lângă ea o țară slabă, divizată, neînarmată. Astfel, ajutorarea militară a Ucrainei este tradusă ca o trădare a intereselor țării noastre și a minorității românești din statul vecin, în loc să înțeleagă că menținerea unei Ucraine viabile ca stat independent este singurul mijloc de a ține Rusia la distanță de gurile Dunării. Practic, avem o armată ucraineană care ține pe ruși la o distanță de 800 km de granțele noastre și asistăm pasivi la rezistența ei eroică. A-i refuza ajutorul este aproape suicidar. Profesorul Ioan Stanomir a remarcat corect că izolaționiștii noștri preiau selectiv politicile conservatoare din Polonia, de exemplu politicile anti-avort și naționalismul agresiv, dar nu și atitudinea fermă față de Rusia, operaționalizată prin două măsuri, la fel de serios tratate: înarmarea proprie și ajutorarea Ucrainei, unde există și o importantă minoritate poloneză.
– „Hai să-i încercăm și pe ăștia”. Cu alte cuvinte, să punem nebunul la volan, în speranța dementă că va respecta regulile și ne va duce la destinație. Dar, scuzați-ne, dragi compatrioți, așa cum remarca jurnalistul Moise Guran, aceasta este filozofia jucătorului de păcănele: „poate că de data aceasta câștig potul cel mare!”. Oare merită riscul să-ți amanetezi casa (nu altcuiva, ci lui Putin!) pentru un câștig iluzoriu (spargerea establishmentului)?
– „Suveranismul” ca de-europenizare. Alții încearcă să ne liniștească și să se liniștească: „George Simion nu e nebun să ne scoată din Uniunea Europeană”. Într-adevăr, el a dat declarații liniștitoare, de fidelitate față de valorile euroatlantice. Privim cu scepticism aceste declarații, atâta vreme cât, într-unul din interviurile acordate, a admis că își dorește ca România să fie un „early adapter” la mișcarea MAGA, fiind conștient că președintele Trump caută țări prin care să poată sparge unitatea UE. Mai limpede de atât nu se poate.
Așadar, dacă Simion, odată ajuns președinte, nu ar fi scos România din Uniunea Europeană, în orice caz, ar fi evacuat Uniunea Europeană din România (același Moise Guran dixit!).
Nu putem fi decât alături de Nicușor Dan.
Redacția ARGO
