Marea înșelătorie generalizată a manipulării în lumea supertehnologizată / Acsinte Dobre

Epoca noastră istorică este, în largă măsură, una în care înșelarea, dezinformarea și manipularea indivizilor, a grupurilor sociale au devenit tot mai prezente, chiar oarecum de neînlocuit, mai ales ca mijloace de dominație și de spoliere la nivelul națiunilor și prin ele, la nivel global.

Cum  remarca cercetătoarea  Ariane  Bilheran (în Manipulation, Ed. A. Collin, Paris, 2013, p.130) pentru rafinarea manipulării, must-ul must-ului este de a obține consimțământul populației la propria sa supunere. La nivelul indivizilor, manipularea – punctuală, de scurtă durată –  este adesea corelată cu hărțuirea – de durată lungă – a celui manipulat. Astfel, dacă în manipulări (politico-ideologice, sectant-mistice, publicitare) sunt utilizate variate înșelătorii pe termen scurt, cu scopuri nocive în grad mai mic, în hărțuire se vizează distrugerea persoanelor targetate, respectiv nu doar instrumentalizarea victimei, ci chiar negarea demnității și a umanității celui vizat, până la distrugerea chiar fizică a acestuia. Potrivit cercetătoarei anterior amintite, este demnă de susținut următoarea ipoteză. Cel care manipulează sistematic sau hărțuiește semenii săi pentru a-i supune și a le provoca daune majore, pâna la distrugere, în plan social și chiar fizic, ar putea să nu prezinte o stare de bună sănatate psihică (ibidem, p 196. ). Se pote prelua – cum a propus Sigmund  Freud – termenul aristotelic de catharsis  (purificare), pentru a viza soluționarea refulărilor acumulate în conștiința cetățenilor nemulțumiți în plan socio-economic, moral, cultural. Refulările sunt generate de acumularea și reprimarea unor emoții de bază pentru indivizi, precum frica existențială și formele de culpabilitate. Manipulările, mai ales în planul politicului, se vor direcționa însă, plecând de la asemenea emoții și sentimente refulate, pentru a genera și amplifica variate reacții de ură și de discriminare arbitrară, în numele unor așa-zise sentimente bune și valori înalte, monopolizate nejustificat, ca fiind doar „ale  noastre”. Politicianul de succes, prin demersuri manipulatorii, se va adresa frecvent pulsiunilor primare ale mulțimilor. Intervin aici trimiteri la elemente arhaice, dificil de stăpânit, corelate cu impunerea agresivă a comportamentului și discursului de mascul dominator. Preluând aspecte din retorica antichității, discursul politic manipulator actual îmbină accentul pe pulsional și emoțional (pathos-ul) cu elemente ale ethos-ului (binele și răul, ostentativ direcționate) și ale logos-ului (sofisme, raționamente binare reducționiste ș.a.).

Deși se invocă până la saturație valori înalte (adevăr, dreptate, justiție), auditorul ce este supus seducției înșelătoare nu trebuie să uite că orice discurs politic este partizan și nu aparține ordinii adevărului, ci doar ordinii verosimilului. Finalitatea retoricii politice nu este dezvăluirea adevărului obiectiv. Dimpotrivă, se urmărește a motiva, a seduce (adesea cu prețul dezinformării, al știrilor false), spre a suscita adeziunea auditorului.

Amploarea și varietatea formelor de manipulare au parcurs un salt, o revoluție, prin utilizarea noilor tehnologii de comunicare și de inteligență artificială, precum Internetul, telefoanele inteligente, Facebook-ul, programele de prelucrare (adesea ilegală) a datelor personale, precum cele de tipul Cambridge Analytica ș.a.). Această profundă revoluție, generată de noile tehnologii amintite se caracterizează – printre altele –  prin faptul că, pentru prima dată în istorie, informația nematerială, strâns solidară cu un bun material este mult mai valoroasă și mai relevantă decât bunul respectiv însuși. Cum s-a spus deja, cei care au bogăția de date despre persoane și bunuri (de ex., proprietarii rețelei mondiale de FB, cu peste două miliarde de participanți, au ajuns să domine piața anumitor bunuri simbolice, nemateriale, generate continuu de imensul număr de abonați). Marea problemă a vânzării pentru manipulare a acestor baze de date, ca și aceea a căilor de rezistență la manipulare a devenit tot mai acută; școala și programele contemporane ample de educație, de protejare juridico-statală a informațiilor private, vizând cetățenii, o vor prelua, ca având  un rol central, în creștere. Chiar dacă în modalitățile de manipulare politică a auditorului (cititorului) se accentuează acele elemente direcționate spre emoții și sentimente, nu sunt uitate – ci din contra – logos-ul, argumentarea sofistică, suprautilizarea de raționamente reducționist-binare, inchizitoriale. Potrivit psihiatrilor se translatează o caracteristică a bolii paranoia către publicul vizat. Anume, divizarea simplistă a universului targetat în două subdomenii cu totul opuse: inocentul și vinovatul, sănătosul și bolnavul, binele și răul absolut. Se clasifică maniheist, primitiv, persoanele, cu demonizarea adversarilor din luptele politice (eventual vizați ca adversarii din războaie). Tocmai simplismul din raționamentele binare poate genera și întreține conflicte mai mici sau mai mari, până la genocid. Ca un exemplu de argumentare simplificat-reducționistă, ce vizează a deruta și a impune pe considerente mai mult afective, soluții extremiste, pote fi dezbaterea pe o temă actuală și la noi, privind eradicarea infracțiunilor de viol. Se pornește de la o întrebare cu izvoare în pulsional și afectiv: Ce ar trebui să aleagă legiuitorul între  castrarea chimică a infractorilor violatori, pe de o parte și pedepse medii, cu reeducarea treptată, asumând riscuri ca alte violuri să se producă? Într-o autentică dezbatere, tema s-ar pune în context social-cultural mai cuprinzător, fără a estompa întrebarea dacă o societate are doar interesul de a trata răul prin rău (eventual mai mare), sau ar trebui să caute moduri de sancționare și educare mai civilizate, ținând cont de interese mai profunde ale dezvoltării comunității și a indivizilor în cauză.

Demagogia politico-juridică este adesea o manipulare și o formă de abuz. Promotorii ei trezesc psihicul infantil al fiecăruia, ce implică intoleranța la frustrare, atracția celui mai  mic efort, dorința de succes ușor și rapid. Ei ne fac să acceptăm reducții ale libertăților noastre, manipulându-ne emoții precum frica și frustrările anterioare și oferind soluții simpliste, caricaturale, care dezonorează judecata și simțul nostru critic (vezi și ibidem, p.154).

În epoca civilizației informaționale, căile, metodele și mijloacele de manipulare se amplifică exponențial. Se constată o creștere a fluxului informațional (presa scrisă, radio, tv, universul internetului ș.a.), flux care devine continuu, cu reluări în buclă, multiple repetări, astfel încât cei care receptează sunt copleșiți, putându-se vorbi,  tot mai frecvent, de o suprainformare. Prin aceasta din urmă – avalanșă de imagini, titluri, braking news, știri necorelate, multe false) se ajunge ca subiecții vizați să fie mai vulnerabili fața de propaganda și de ideologiile simpliste, centrate pe stări afective. Se diminuează relevant vigilența gândirii proprii, a spiritului critic personal. Este un climat ce favorizează multiplicarea fakenews–urilor și impunerea lor ca înlocuitoare ale realului. În acest sens apar adesea puneri în scenă mediatice (TV în special) mincinoase: fotografii  retușate, incomplete, reportaje filmate fragmentar, potrivit scopurilor de propagandă etc. Se continuă la altă scară, o rușinoasă tradiție, ce o găsim, încă la împăratul roman Nero, care în anul 64, a incendiat Roma și a comunicat că periculoșii autori incendiatori ar fi fost Creștinii, pe care dorea a-i elimina din imperiu. Dezinformarea partizană se realizează frecvent și prin tăceri și absențe, marcante,  în media manipulatoare.

La nivelul grupurilor mari, al popoarelor se constată un trafic sistematic al adevărului și al istoriei, cu selectarea și prelucrarea doar a unor evenimente și cu cenzurarea altora. Practicarea cultului personalității șefului politic este tot o cale de manipulare, în cadrul aceluiași trafic. Cercetări ale psiho-sociologilor în câmpul vieții politico-sociale (Ariane Bilheran, Saverio Tomasella) au subliniat cum manipularea propagandistică funcționează frecvent prin injectarea progresivă de imagini traumatizante, în emisiunile informative, pe canale multiple (TV, Internet, FB, Radio etc ). Sunt introduse asfel, simboluri, sloganuri și mai ales imagini-șoc, pentru a bloca gândirea proprie. După A. Bilheran, „agresarea cu imagini-șoc are avantajul – pentru manipulator – de a sidera subiecții vizați și a-i face astfel pasivi. Prin respectivele imagini-șoc se sugerează atacul la integritatea sinelui sau a celor din jur (pericol acut, viol, moarte). Procedeul s-a folosit în polemica despre unele  propuneri  pentru modificarea Codului Penal, în acord cu cerințe ale Curții Constituționale. Aceste imagini creează un fel de scurt-circuit psihic (siderație), ce se manifestă astfel: pentru un moment individul pierde orice facultate de reflecție, el fiind inundat de o încărcătură emoțională prea puternică. Cu timpul se va putea constata că asemenea șocuri traumatice au mai multe efecte, cu precădere, asupra tineretului (ca mai vulnerabil). Apoi, prin repetare și cronicitate va avea loc o fragilizare a psihicului quasitotalității celor asaltați de manipularea prin siderație. Prin traumatizarea individului apar situații când acesta este mai ușor de supus altor tehnici de spălare a creierului. Respectivele tehnici de condiționare a creierului pot fi  apoi mai eficiente prin violențe verbale și chiar fizice, destinate să ducă la instalarea și acceptarea unei stări de dominație și supunere. Respectiva stare rezultantă realizează o modificare durabilă a credințelor și convingerilor subiecților în cauză.

Pe un plan înrudit cu procedurile manipulatorii amintite, dar conținând și demersuri oarecum mai soft, se situează ideologia așa-numitei corectitudini politice. Ea a fost numită o formă de „gândire legală”; în fapt fiind o propagandă mai mascată, cu elemente de cultivare a antagonismelor și conflictelor inter-  și intracomunitare, cu privilegierea unor minorități și sub sancțiunea – pentru cel ce nu se conformează – de a fi respins din așa-zisa clasă conducătoare.

Intre căile de rezistență în fața manipulării ce se insinuează peste tot pot fi amintite: lupta, prin amplificarea vieții în comunitate și adâncirea cunoașterii; apoi eventual fuga din fața prădătorilor manipulatori (ineficace, deoarece oricând poți recădea sub controlul puternicilor oponenți); mai eficace ar fi un fel de evadare bine pregătită. Calea din urmă implică o deslegare din brațele caracatiței, cu chibzuință și adâncă cunoaștere; ceea ce mai presupune proceduri de automascare, chiar cu unele manipulări, pentru țelul autoapărării și al eliberării. Ar fi demobilizatoare convingerea simplistă că nu se poate ieși din capcanele manipulării, întrucât aceasta este prezentă peste tot. Sunt necesare eforturi intense, continue, ce ar putea începe cu aplicarea maximei din filosofia greacă veche: Cunoaște-te  pe tine însuți!, Pentru a învinge fricile interne și presiunile externe, să ne punem și să repunnem mereu întrebări precum: Ce-am făcut până acum, de am ajuns aici, lăsându-mă manipulat? Cum voi putea să mă eliberez și să progresez? Cum s-a spus, se recoltează ce s-a semănat, încât se impune a folosi  doar semințe în acord cu axa centrală de convingeri și valori, a noastră și a comunității din care facem parte. Fără să uităm de limite, anume că „fructele efortului aparțin viitorului, necesită timp și (ca orice creație omenească) vor avea și efecte impredictibile, ce scapă cunoașterii noastre”  (ibidem, p.219).

, , , ,
Articolul precedent
Originea conceptului de „societate civilă”. Cauze istorice, sociale şi politice / Cristian Florea
Articolul următor
Sapiens – ȋntre iluzie şi aspiraţie / Vasile Mihai

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu