Apariție editorială de senzație

 

Linked este bestseller-ul științific al cercetătorului americano-maghiar născut în România, Albert-László Barabási, carte tradusă recent în limba română și apărută la Editura Brumar.  Barabási este autorul unei descoperiri ce ar putea fi caracterizată ca epocală, legea de evoluție a rețelelor, exprimată în algoritmul:

P(k) ~ k

unde P reprezintă probabilitatea de apariție/creștere a nodurilor principale, k, gradul (rangul) mediu deținut, iar γ „exponentul de grad”, ce reflectă locul ocupat în rețea și dinamica ei.

Formula poate prezice nu numai că într-o rețea dată vor apărea cu necesitate hub-uri (noduri către care converg o parte semnificativă a numărului total de conexiuni în rețea), dar și numărul acestora.

Aplicațiile acestei teorii a rețelelor sunt practic nelimitate, în condițiile în care orice sistem din natură și din mediul social, economic etc. poate fi înțeles ca o rețea complexă: în medicină ( de ex. răspândirea virușilor), în transporturi, în tranzacțiile bursiere, astrofizică, informatică, intelligence, managementul rețelelor electrice, rețeaua de ape curgătoare –  teoria ar putea avea consecințe incalculabile asupra evoluției viitoare a societății.

Duminică, 4 martie, Albert-László Barabási a fost invitatul realizatorului Cătălin Ștefănescu la emisiunea Garantat 100%, disponibilă pe tvr+, via:

http://www.tvr.ro/sezon-nou-garantat-100prc-la-tvr-1_19218.html#view

Pe https://www.youtube.com/watch?v=6i1o5cs-yk8 puteți accesa documentarul „Origins and Applications of Network Science”.

Pentru o discuție fascinantă despre rețelele de socializare purtată acum un an la Politehnica din București, unde  d-l Barabási a conferențiat, vezi aici: http://www.scena9.ro/article/linked-barabasi-teoria-retelelor

 

O rezumare a punctelor critice ale modelului Barabási poate fi consultată aici:

http://barabasi.com/f/622.pdf (vezi secțiunea Summary, p. 31).

 

 

 

 

Articolul precedent
Mâine, 23 februarie 2018 la Galați: DESPRE COMUNICAREA ÎN ȘTIINȚĂ și… anul 2038!
Articolul următor
Numărul 10 al revistei Argo este ilustrat cu lucrări ale pictorului expresionist român Ion Țuculescu (1910-1962), artist și biolog.

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu