Motto: „Aceia care sunt reuniți într-un singur corp și pot apela la o lege și la o magistratură stabilite în comun, înzestrate cu autoritatea de a decide controversele dintre ei…
„Dacă ar fi putut exista vreodată ceva atât de contradictoriu ca un manifest pentru decadență, Sibiul ar fi fost ilustrația lui perfectă… Sibiul era un splendid oraș invizibil in themaking;…
Ultimul film al lui Zviaghințev demonstrează din plin apropierea dintre literatură și cinema. Fără iubire este un eseu cinematografic ce își trage esența din marea literatură rusă. Nu știu…
Tratatul poemelor călătoare, scrierea numelor schimbătoare Poemele Împărăţiei Lalelelor Albastre I. N-am văzut lalele albastre decât în inima dervişului pe care nu l-am înţeles prea bine Deoarece, la mine, rob…
Reprezentaţia Stau pe mal închis într-o cuşcă zăbrele în romburi mă pigmentează cu dungi privesc în ochii dresorului apoi la mâna cu bici peştii lovesc apa şi sar prin…
Doamne, fă-mă repede până la unu, scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat, desfășurându-mă în doi, întruna! din piatra acestui inel fermecat pe degetul…
– Fragment de roman din volumul in pregătire Întunericul speranţei – Pasul îi era nesigur în pustiul nopţii de octombrie. Alunecase de câteva ori şi era destul de murdar pe…
În ultima epocă istorică se poate spune că are loc o dominație a tehnologiei. După ce ne-a ademenit cu mângâierea confortului și ne-a împlinit dorințele precum o zână bună,…
ORGOLIOASA DAR PROBLEMATICA ANTROPOLOGIE A LIBERULUI ARBITRU I.1. Antropologia liberului arbitru și elevarea omului mai presus de natural I.2. Amploarea subminării regularității cauzale. Cine ar deține liber arbitru? I.3.…
Sapiens – Scurtă istorie a omenirii de Yuval N. Harari este o carte de referinţă care răspunde la ȋntrebari fundamentale, confirmă intuiţii vechi şi trezeşte noi nelinişti. De fapt, farmecul…
Într-o carte densă (Mario Varga Llosa, Civilizația spectacolului, București, Ed. Humanitas, 2018), cuprinzând analize filosofico-culturale ale progresului ambiguu din contemporaneitate, Llosa – deținătorul Premiului Nobel pentru literatură – repunea o…