Priscilla Denise Levertov s-a născut în Ilford, Eseex, Anglia, 1923, mamă welsh, iar tatăl (Paul Levertoff), evreu dintr-o linie hasidică din Rusia, a fost pentru un timp profesor la Universitatea din Leipzig și mai apoi, stabilindu-se în U.K. în anii primului război mondial, a devenind preot anglican după convertirea la creștinism.

Denise este atrasă de poezie din primii anii de educație și ca urmare, la nici 12 ani îi scrie poetului T.S. Eliot trimițându-i câteva poeme. Acesta îi răspunde printr-o scrisoare de două pagini încurajând-o entuziast. În 1940 ea publică primul ei poem și șase ani mai târziu, la 23 de ani, întâiul volum cu titlul Dubla imagine. Dar adevărata deschidere poetică începe abia în anul 1947 când se mărită cu scriitorul Mitchell Goodman și decide ca un an mai târziu să se mute definitiv în Statele Unite. Aici cunoaște și intră în legătură cu exponenți ai mișcării literare de avangardă „Black Mountains”, în special cu poetul William Carlos Williams.

Devine editor la jurnalul The Nation și între anii 1960-1970 desfășoară o importantă activitate împotriva războiului din Vietnam, semnând în 1968 „Writers and Editors War Tax Protest” și apoi alături de Naom Chomsky, Mitchell Goodman, William Sloane Coffin și Dwight Macdonald pune bazele colectivului „RESIST”. Predă, în anii ce urmează, la mai multe universități americane, primește o serie de premii și recunoașteri literare și o regăsim din nou pe baricadele societății civile împotriva războiului din Iraq. În anul 1997 poeta Denise Levertov părăsește lumea încleștărilor nebune lăsându-ne spre amintire și reflecție o operă poetică formată din 24 de volume, toate dovedind prospețime prin sute de de experimentări și căutări, un meșteșug acerb în căutarea purității și vibrând de umanism sincer. Nimic, deci, care să ne poată părea azi comercial, contrafăcut ori tributar epocii.

Aici, câteva exemple ale poeziei sale ce sper să găsească ecou în sufletele cititorilor.

Action

I can lay down that history
I can lay down my glasses
I can lay down the imaginary lists
of what to forget and waht must be
done. I can shake the sun
out of my eye sand lay every thing down
on the hot sand, and cross
the whispering threshold and walk
right into the clear sea, and float there,
my long hair floating, and fishes
vanishing all arround me. Deep water.

Little by little ones comes to know
the limits and depths of power.

  Suspended

I had grasped God’s garment in the void
But my hand splipped
On the rich silk of it.
The `everlasting arms` my sister loved to remember
Must have upheld my leaden weight
From falling, even so,
For thought I claw at empty air and feel
Nothing, no embrace,
I have not plummetted.

Hunting the Pheonix

Leaf through discolored manuscripts,
make sure no words
the thirsting, bleeding,
waiting for rescue. No:
old loves half-
articulated, moments forced
out of the stream of perception
to play `statue`
and never released-
they had no blood to shed.
You must seek
The ashy nest itself
If you hope to find
charred feathers, smouldering flight bones,
and a twist of singing flame

rekindling.