Ilustrația: Pieter Bruegel cel Bătrân, Turnul Babel (cca. 1563)

Psihoistoria

Reamintim cititorilor că, în primele două părți ale acestui eseu (vezi nr. 29 și 30 ale Argo), am încercat să transferăm conceptul de tropi din literatură, și pe cel de tropisme, din științele naturii, către domeniul istoriei, datorită promițătoarelor perspective pe care acest transfer îl deschide într-un câmp de cercetare diferit. Aceste inedite lentile conceptuale ar putea ajuta înțelegerea istoriei în termenii teoriei sistemelor complexe, și ar putea sta la baza unor viitoare metode de predicție istorică. Am putea cere, astfel, de la viitoarea știință istorică, răspunsuri pe care, până în prezent, numai științele exacte le pot da. De pildă, capacitatea de a formula prognoze cu o aproximație satisfăcătoare pentru perioade de timp scurte, medii și lungi.

Ipoteza pare, azi, demnă de un scenariu science-fiction. De fapt, cel care a luat serios în considerare această posibilitate a fost faimosul scriitor american Isaac Asimov. Într-un număr de  șapte romane SF scrise și publicate între anii 1951-1953 și 1982-1993, cunoscut ca „Ciclul Fundației”, el a pus foarte direct problema dezvoltării unei noi științe numită de el „psihoistorie”, care nu ar fi altceva decât o psihologie a mulțimilor înțeleasă din perspectivă istorică, însă tratată cu mijloacele statisticii matematice. De aici și surprinzătoarea definiție pe care a dat-o personajul său principal, psihologul Hari Seldon, psihoistoriei: „acea ramură a matematicii care se ocupă cu reacțiile conglomeratelor umane față de stimulii sociali și economici” (Fundația, Nemira, 1993, p. 18). Astfel, pentru Seldon, psihoistoria ar fi o „știință statistică profundă” (ibid., p. 7). Sursa de inspirație a lui Asimov pentru personajul său pare să fie matematicianul francez Antoine Cournot (1801-1877), originalul autor al conceptului de matematică socială. Anterior, Condorcet (1743-1794) „propusese aplicarea calculului matematic și al probabilităților la viața socială”[1]. Asimov nu a fost un visător pierdut în reverii gratuite, ci un om de știință preocupat de viitorul civilizației umane. Profesor de biochimie la universitatea din Boston, era la curent cu progresele cele mai recente din diferite domenii. Atrage în special atenția faptul că, pentru explicarea metodelor de lucru ale psihoistoriei, Asimov face frecvente referiri la achiziții științifice din termodinamică (teoria cinetică a gazelor), meteorologie (efectul Lorenz), teoria haosului și științei sistemelor complexe, ultimele fiind concepte revoluționare dezvoltate mai cu seamă în anii ‘70 – ’80. În paralel, deși, aparent, acțiunea se desfășoară într-un viitor îndepărtat, în cadrele unui Imperiu Galactic ce include și stăpânește zeci de milioane de sisteme solare, în situațiile tipice în care Asimov își pune eroii pot fi recunoscute momente caracteristice din istoria Imperiului Roman: de apogeu, de triumf, de declin și fragmentare etc. Un lucru e limpede: autorul a fost frământat de cauzele pentru care un imperiu, sau o civilizație, în pofida acumulărilor de avuție, a puterii militare și politice, a dezvoltării celor celor mai moderne tehnologii, a tehnicilor de guvernare, sunt condamnate să decadă, lăsând loc secolelor de barbarie, ignoranță și tulburări sociale.

Soluția pe care a imaginat-o și la care recurg eroii lui, salvatorii Imperiului, comportă două măsuri de limitare în timp și în efecte a „Epocii Barbare”. Prima, înființarea unei Fundații axată pe dezvoltarea tehnologiei, care să centralizeze și să transmită peste generații întreaga cunoaștere umană sub forma unei „Enciclopedii Galactice”, un fel de Bibliotecă din Alexandria. A doua, dezvoltarea științei psihoistorice, ale cărei baze le pune matematicianul de geniu Hari Seldon. Una dintre legile formulate de acesta stipulează că rezolvarea crizelor istorice majore trebuie lăsate în seama „forțelor istorice” profunde ale momentului (Fundația, p. 224), „independente de voința umană” (Fundația și Imperiul, p. 53). De la o epocă la alta, aceste forțe pot fi întruchipate fie de puterea imperială, fie de cea a unor regate independente, a unor alianțe militare, a neguțătorilor, a finanțiștilor sau intelectualilor (enciclopediști). În contextele lor temporale, regionalismul și naționalismul se numără și ele printre aceste forțe. Pe scurt, e vorba de forțe economice, sociale, tehnologice, dar și de habitusuri culturale. Un corolar al acestei legi este că niciodată dezlegarea crizelor nu poate veni de la o acțiune singulară, chiar dacă e inițiată de persoane aflate în poziție de conducere. Pentru că, glăsuiește unul dintre personaje, „e riscant să introduci toanele unui individ în ecuațiile psihoistorice” (Fundația, p. 32); probabilitățile de eroare în prognoza psihoistorică sunt mai mari decât în cazul legilor fizicii, din simplul motiv că variațiile individuale determinate de oameni atârnă mai greu (Fundația și Imperiul, p. 107). Însă, la nivelul unor civilizații întregi și a unor durate lungi de timp, „mâna moartă a matematicii comportamentului uman” (Fundația și Imperiul, p. 35) se dovedește mai puternică decât voința și acțiunea individuale, fie ele excepționale. De fapt, pentru cunoscătorii momentului istoric și a forțelor care îl domină, cea mai potrivită formă de influențare a evenimentelor este acțiunea minimală și punctuală, corectivă, sau chiar inacțiunea, așteptarea.

Demn de notat este că, în cadrul acestor romane, autorul descrie (de multe ori sumar, e drept) o serie întreagă de situații istoric-civilizaționale tipice, precum: rebeliuni, războaie dinastice, expansiune, criză, republică imperială, anarhie, epoci întunecate, feudalitate, societate avansată tehnologic, plutocrație și altele. Ne-a atras atenția faptul că Asimov se mulțumește cu semnalarea lor, fără să identifice numitorul comun al acestora și fără să pună în valoare promițătorul lor potențial cognitiv. Dacă le-a sesizat, autorul a păstrat pentru el concluziile la care a ajuns. Și e păcat, deoarece clasarea și analiza acestor situații-tip care apar cu oarecare regularitate de-a lungul istoriei, ar putea constitui partea cea mai interesantă a teoriei psihoistorice și simplifica masiv sarcina prezumtivilor psihoistorici de mai târziu în a prognoza și poate chiar influența evenimentele din viitor. În ce ne privește, ne vom asuma riscul de ne juca serios cu perspectiva deschisă de această observație.

Într-adevăr, observăm că aceste situații corespund cu ceea ce am definit drept „tropi” în partea a doua a acestui eseu. Pentru a ne orienta ușor în cursul turbulent al istoriei, folosim, așa cum arătam și în partea a doua a eseului, termeni specifici precum: „război”, „pace”, „revoluție”, „reformă”, „democrație”, „oligarhie”, „despotism”, „decadență”, „răscoală” și multe altele. Ca și rolul metaforelor în limbajul obișnuit, care-i potențează expresivitatea, aceștia caracterizează sintetic stări tipice ale unei societăți la un moment istoric dat, etichete create de istorici pentru a defini, descrie, clasifica și explica diferite contexte socio-economice, politice și culturale. Prin urmare, am putea vedea în tropi figurile de stil cu care istoria își compune marele discurs. Ori, noutate perspectivei pe care o propun aici este că aceste denumiri pot fi matematizate, prin asocierea de simboluri, după modelul:

„Pace” = ά (alfa), „Război” = κ (kappa), „Epocă obscură/întunecată/ev mediu)” =  ζ (dzeta), „Reformă” = ρ (ro), „Democrație” = δ (delta) ș.a.m.d. Bineînțeles, de-a lungul ei se pot identifica un număr finit de tropi, invarianți, să spunem câteva zeci sau sute, dar posibilitățile lor combinatorice sunt nelimitate. Ei pot fi clasificați în tropi de stabilitate (transmiterea dinastică a puterii), tropi de transformare (criza, războiul, revoluția) și intermediari sau neclasificabili. Pentru tropii de ordin superior (mega- și macrotropi) am folosi litere de tipar: de exemplu, Renașterea (Λ), Războiul general (Κ) și Revoluția (Ο), trei macrotropi ai istoriei moderne. Desigur, pentru o predicție acurată, fiecărui simbol tropic i se vor asocia seturi de parametri economici, sociali, culturali care vor defini: domeniul/domeniile de acțiune, scala de operare și gradul de intensitate. Aici intervine factorizarea cu tropismele, constitutive ecosistemului istoric reprezentat de marile comunități umane. Dacă tropii sunt invarianții istoriei, tropismele sunt variabilele ei. Ele derivă dintr-o dinamică a „curenților subterani”, generați de tensiunile existente între clanuri, etnii, cetăți, state, complexe cultural-civilizaționale, sisteme economice și sociale, emergența piețelor de schimb, transferuri de putere ș.a.m.d. La limită, ele se înrădăcinează în comportamente umane, emoții fundamentale, pulsiuni psihice. Pot fi avute în vedere fenomene precum:

• Acumularea de avuție și putere;
• Pulsiunile demografice pozitive regionale: un popor tânăr și viguros aflat în expansiune; ascensiunea unui grup etnic/dinastic/religios;
• Emergența unor dinastii puternice la conducerea unor formațiuni statale sau de antreprenoriat;
• Dobândirea și exercitarea hegemoniei (economice, militare etc.);
• Procesul de amestec rasial, transfer cultural, aculturație, împrumuturi tehnologice;
• Emergența piețelor de schimb; creșterea/descreșterea atractivității unor oportunități, sau a unor hub-uri economice;
• Descoperiri geografice, progres tehnologic;
• Înarmarea statelor;
• Mișcări derivate precum: tensiunile de orice grad și pe orice nivel al comunităților; tranziția dintre fazele civilizațiilor; intervalul misterios, obscur, haotic, de trecere de la o civilizație la alta; „corsi e ricorsi” (Vico); situațiile de apolaritate (absența unui hegemon politic/economic); tectonica faliilor intercivilizaționale; „vicleniile istoriei” (Hegel) și multe alte procese.

Toate acestea înseamnă forme diferite de energie (economică, socială etc.) care se acumulează într-un sistem de referință dat, sau decalaje de nivel energetic între diferite sisteme de referință. Odată ce energia acumulată va izbucni, ea va „cristaliza”, cu timpul, într-o categorie de tropi sau în alta, în diferiți tropi. Forțele impersonale vor deveni  forme transpersonale.

Tropismele se pot clasa și ele în: procese economice profunde (ciclurile agricole, dinamica schimburilor comerciale, pofta de câștig, acumularea avuției, înarmare); acumularea de tensiuni (economice, militare, sociale, religioase, ideologice), mutațiile tehnologice, culturale, valorice, dorința de afirmare și multe altele. Subliminale și imperceptibile, guvernate de o multitudine de variabile, tropismele au o dinamică ocultată de evenimentele de suprafață. Abia pe baza invarianților (tropilor) devin posibile formalizarea și predicția istorică.

Se naște întrebarea firească de ce, până în prezent, posibilitatea prognozei istorice nu numai că nu a fost studiată, dar nici măcar nu s-a pus, în pofida statutului de știință al acestei discipline?

Răspunsurile la această întrebare ar putea include următoarele puncte:

i. Pentru că știința istorică nu a dispus de un șir suficient de mare de date, satisfăcător prin cantitate și cuprindere în spațiu și timp;
ii. Nu a avut la îndemână teoria sistemelor complexe, constituită din anii ’80 ai secolului trecut;
iii. Deoarece, până la jumătatea secolului XX, se scriseseră prea puține istorii comparate ale civilizațiilor și, prin urmare, nu era posibilă o teorie morfologică unitară, bazată pe identificarea pattern-urilor recurente succedate de-a lungul istoriei;
iv. Pentru că, până foarte recent, ideea experimentului în disciplina istorică a fost considerată imposibilă.
v. Nu a asociat psihologia colectivă demersului ei;
vi. Nu a dispus de mijloacele de calcul existente în prezent, mașini cu performanțe mult superioare față de a generațiilor anterioare. Acestea sunt bazate pe „rețele neuronale profunde”, dispun de algoritmi de calcul complecși, care le face capabile să prelucreze cantități imense de date („big data”), pot să identifice configurații repetitive sau tipare („pattern recognition”) și sunt capabile de autoînvățare („deep learning”, „machine learning”). Într-un cuvânt, e vorba de inteligența artificială (AI), în avanpostul căreia se află foarte recentele calculatoare cuantice;

În prezent, însă, toate condițiile enumerate mai sus pot fi satisfăcute. Istoria, ca știință, în mod inevitabil va ajunge să-și dezvolte și completeze aparatul conceptual pentru a deveni similar celui propriu științelor pozitive, astfel încât să fie capabilă de predicții. Se poate vorbi de o știință constituită în momentul în care poate prezice comportamentele sistemelor studiate pe baza materialului faptic acumulat, a perfecționării aparatului conceptual-teoretic, și, esențial, a derulării unor experimente controlate. În ultimul timp, au apărut istorici sau sociologi vizionari care au dat exemple de experimente petrecute în istorie.

Nu știm dacă expedierea lui Lenin de către germani în Rusia a fost primul experiment din istorie; o încercare de planificare a cursului evenimentelor preconiza și Machiavelli, în sfaturile adresate principelui Lorenzo di Medici; însă a fost primul experiment istoric controlat (deși nu și în consecințele lui). Nemții au anticipat corect că inoculând Rusia cu „bacilul Lenin” va provoca disoluția puterii politice existente. Și a fost așa cum a spus Churchill, „...a lucrat acolo cu o precizie uluitoare”. Se poate obiecta faptul că intervalul ar fi prea scurt pentru a reprezenta o durată istorică. Doar șapte luni s-au scurs de la îmbarcarea lui în Elveția până la lovitura de stat din 7 noiembrie, și un an până la pacea de la Brest-Litovsk (martie 1918). Dar importanța pentru frontul de est a fost uriașă: răsturnarea regimului țarist, capitularea Rusiei, intrarea Centralilor în Ucraina, redistribuirea forțelor militare germane către frontul de vest, care trebuit să reziste unui asalt „de totul sau nimic”. A fost o acțiune planificată, bazată pe cunoașterea personalității lui Lenin și a ideologiei bolșevice. Un anumit rezultat a fost scontat și acesta s-a și produs. De fapt, întreaga afacere, tenebroasă, pusă la cale de Arthur Zimmerman, secretar la Ministerul de Externe și de generalul Ludendorff, derulată în patru pași:

Analiză (cunoașterea subiectului)   -   Prognoză   -   Acțiune   -  Rezultate previzibile

a avut consecințe majore (și sinistre), atât prin schimbarea brutală de regim din Rusia anului 1917, cât și asupra lumii întregi. Luarea puterii de către radicalii lui Lenin în Rusia a schimbat cursul istoriei universale. Însă acesta a fost un rezultat imprevizibil. Experimentul a fost scăpat de sub control.

Toate expresiile istorice denumite „tropi” asociate unor coeficienți sau parametri adecvați (parte calculați, parte estimați), ce țin de tropisme, ar putea fi formalizate într-un sistem de ecuații de stare a unei societăți la momentele T₀, T₁, T₂,…, T_n, ecuații analoage celor care încearcă să descrie stările de vreme și clima. Chiar dacă, până acum, astfel de ecuații extrem de complexe rareori au putut avea soluții reproductibile, prin urmare concludente și utilizabile, sarcina aceasta ar putea fi pe măsura erei calculatoarelor cuantice, în care am fi intrat. Printre datele de intrare utilizabile de o mașină de calcul capabilă de predicții, este necesar să facă parte starea de spirit a societății la un moment dat. Diagnoza socială la un moment dat poate fi realizată, sub forma unui tablou sinoptic n-dimensional în care s-ar urmări, analog analizei sinoptice meteorologice, „temperatura socială”, câmpuri de presiune, formațiuni sociale, tendințe, inițiative, gradul de pasivitate (inerție), gradientul unor forțe politice, culturale sau economice ș.a.m.d. Informațiile vor fi prelevate din operele istoricilor de anvergură, economiștilor, sociologilor, finanțiștilot, din recensăminte finalizate cu analize, din sondaje de opinie,  date privind consumul, producția, schimbul și multe altele. Se vor identifica, totodată, valorile în care crede o colectivitate, comportamentele asociate acestora, gradul de coeziune, încredere, dinamica personalităților, a marilor familii, a dinastiilor economice, culturale sau politice și altele. Este crucial ca în elaborarea prognozelor să se țină cont de stilurile culturale, percepția spațiului și timpului, analiza configurației psihologiei profunzimilor la colectivitățile umane (popoare).

Secretul unei prognoze reușite stă în cantitatea uriașă de date care trebuie să alimenteze mașina de calcul, dar și formularea cât mai elementară (generalizată) a outputurilor. De exemplu, nu va fi interogată mașina cine va fi la domnie (la conducerea unui stat) peste 10, 25, 50 sau 150 de ani, ci dacă sistemul politic va fi unul democratic, o oligarhie sau un despotism; dacă economia este une „free market”, liberală, reglementată de stat și în ce măsură etc. Acum se poate aprecia la întregul potențial importanța teoriei tropilor. Pentru că predicția istorică nu ar putea, teoretic, lucra cu informații „discrete”, infinitezimale, însă identificarea și analiza descriptivă și cuantificată a tropilor reprezintă o metodă mult simplificată. O mașină de calcul elementară este capabilă să concateneze tropii în algoritmuri de tipul:

IF – K („război generalizat prelungit”) THEN Ξ (răsturnare socială profundă, „revoluție”). Cu condiția ca analiza multidisciplinară a acestor tropi extrem de complecși să fi fost deja făcută. Altfel, încercările de predicție ar reprezenta o problemă insolubilă. Numai calculatorul cuantic ar putea fi capabil de predicții bazate pe culegerea și prelucrarea unor cantități uriașe de „firmituri” informaționale.

Erorilor de predicție (abaterea de la suucesiunea prognozată) pot avea două surse, în funcție de metoda de calcul folosită: dacă se lucrează cu tropi (termeni descriptivi generici), atunci imprecizia este dată de gradul mare de generalizare a unei situații istorice acoperită de eticheta asociată situației istorice; dacă se lucrează cu volum foarte mare de date punctuale și cu tehnică de calcul avansată (caluclator cuantic, AI), atunci erorile provin, pe de o parte, din „structurile disipative” specifice volumului uriaș de date, iar pe de altă parte, din abaterile ulterioare de la datele inițiale, bifurcații ce țin de cele mai imprevizibile tropisme.

Limitele prognozei istorice. În romanele sale, Asimov atrage în repetate rânduri atenția asupra impactului unor factori perturbator asupra prognozei istorice („Planului Seldon”). Perturbările sunt induse de personalități individuale puternice, excepționale, cum a fost cazul cu apariția „Catârului”, un mutant capabil să altereze emoțiile subiecților umani (Fundația și Imperiul, p. 247), să inducă procese axiologice precum loialitatea. Intuiția autorului este remarcabilă. Personajele vorbesc despre „dificila problemă matematică a confruntării cu un mutant, posesor al unei structuri mentale necunoscute (A doua fundație, 1953, după ediția Nemira, 1994, p. 48). Deci psihoistoria nu e infailibilă, iar intersecția seriei istorice prevăzute de psihoistorici cu această personalitate ieșită din tipare (aluzie destul de străvezie la personajele care pot capta și influența emoțiile, aspirațiile maselor de oameni) a adus planul Seldon la un punct de bifurcație.

Asimov folosește, deci, termeni preluați din teorii istorice clasice, precum: serie, convergență, intersecții, bifurcații și altele (vezi A doua fundație, pp. 108-109, 111, 112, passim). O serie istorică este o secvență de evoluție organică, în general lentă, a unei comunități într-un spațiu dat. Intersecția a două serii istorice determină evenimente (mutații) majore cel puțin în una din seriile istorice. Pe parcursul romanelor sale se referă la secvențe istorice predictibile de tipul:

• Tipul de societate axat pe două clase preponderente: o aristocrație funciară și o pătură de lucrători ai pământului (țărani) cu mijloace tehnice neevoluate. „Psihoistoricul” poate deduce că această structură socio-economică va genera obligatoriu o descentralizare statală: mai multe feude (senioríi) aflate în competiție. Valorile unei astfel de societăți vor include un cod al onoarei, o ierarhie rigidă, poate chiar caste. (Fundația, p. 66, dar și în următoarele)

• „Rege minor sub tutela unui unchi” reprezintă o conjunctură care maximizează șansele centralizării puterii în mâna unui singur principe și crește potențialul unor confruntări civile. A fost conjunctura care a adus pe tron pe Richard al III-lea, duce de Gloucester și a pregătit confruntarea finală dintre casele de York și Lancaster. Ea a devenit o configurație istorică paradigmatică, fixată în conștiința cultural-istorică a europenilor prin intriga tragediei shakesperiene Hamlet, având deci, derulări predictibile. În ficțiunea lui Asimov, conjunctura e transpusă într-o epocă supertehnologizată: „ - Omul-cheie de pe (planeta – n. mea) Anacreon este Prințul-regent, Wienis. E unchiul regelui Leopold - Știu. Dar Lepopold va fi major anul viitor, nu?” (Fundația, p. 90).

În exemplele lui Asimov se pot ghici situații tipice din istoria Imperiului Roman, a Evului Mediu apusean, lupta pentru supremație dinastică în Anglia secolelor XIV-XV, cunoscută sub numele „Războiul celor două Roze”, sau începuturile fondării imperiilor coloniale (epoca „Marilor Neguțători” descrisă în Fundația).

În ce privește istoria reală, putem identifica şi studia serii, în funcţie de scala folosită, de la serii gentilice (microistoria comunităţilor tribale), la seria unei familii ilustre / reprezentative, a unei dinastii, până la seriile istorice ale statelor naţionale, regionale (de exemplu, seria istorică a Europei de Vest), civilizaţionale, sau chiar seria istorică a omenirii, luată ca o macrocomunitate planetară. Câteva exemple:

- O serie istorică ar putea fi cea a geopoliticilor continentale. Acestea, la un moment dat, se intersectează cu seria unei geopolitici maritime. De exemplu, în Grecia secolului V î.Ch., seria tellurocraţiei spartane întâlneşte seria thalasocraţiei ateniene; ceea ce are ca efect „aruncarea” primeia pe o linie secundară de evoluţie şi declinul ei;

- Când arienii invadează nord-vestul Indiei (mileniul II î. Ch.), seria crescătorilor de vite, nomazi, cu o structură gentilică strict ierarhizată, patriarhală, intersectează seria unui popor sedentar, de agricultori; când Columb debarcă pe Hispaniola, stabilind un post permanent pe această insulă, seria unei naţiuni care trecuse la o economie manufacturieră, intersectează seria unor grupuri de culegători şi pescari; când grupul de protestanţi refugiaţi din Europa, şi urmaşii lor, colonizează spaţiului dintre Coasta de Est şi fluviul Mississippi, apoi marile platouri dintre acesta şi Munţii Stâncoşi, seria unei naţiuni moderne, născută din comunități bine sudate prin muncă și practicarea virtuților creștine, intersectează seria unor triburi de vânători şi culegători, pe care le va pune într-o poziţie de servitute şi spoliere;

- Spre sfârşitul secolului XIX, seria istorică a unei Românii cu o economie tipic agrară se intersectează cu seria economiei manufacturiere şi concurenţiale, venită dinspre apus (Austria, Germania, Anglia). Aflată la o distanţă de mii de kilometri, producţia agricolă a Statelor Unite ale Americii face să se prăbuşească preţul grâului în Principate şi are repercusiuni sociale acute care vor duce, în final, la înlocuirea vechii aristocrații funciare cu o democrație limitată.

Din exemplele de mai sus înțelegem că o serie istorică își poate atinge limita evolutivă în trei moduri: a) prin epuizarea treptată a resurselor umane și economice care a făcut-o posibilă; b) prin intersectarea cu altă serie istorică (intrarea în contact a două dinastii, două centre de putere dinamice, două civilizații); c) printr-o mutație mentală. Aceasta din urmă este aproape imposibil de prevăzut și reprezintă unul dintre cele mai enigmatice tropisme ale istoriei („viclenia istoriei” de care vorbea Hegel).

Seriile nu explică, deci, toate desfăşurările istorice. nu explică parcursul unei comunităţi și progresul ei intern. De pildă, nu pot explica evoluţiile petrecute în Europa Occidentală în perioada cuprinsă între sfârşitul Evului Mediu şi călătoriile maritime de explorare şi descoperire de noi pământuri. De ce trec, în două-trei sute de ani, aceste comunităţi medievale autosuficiente, adunate în jurul senioriilor sau a mănăstirilor, în care se practica o economie bazată pe autoconsum, la o economie comercială, deschisă? Puseul demografic, puținătatea resurselor și competiţia declanşată între nou-apărutele state naţionale explică parțial acest fenomen. Este necesar să luăm în calcul intervenția unor mutații mentale. Căci situaţia în care se găseşte o civilizaţie sau o societate la un moment dat nu se află obligatoriu în prelungirea momentelor istorice. E aceeaşi greşeală ca a  psihanaliştilor care explicau situaţia adultului prin copilul care a fost. Istoria societăţii umane suferă aproape în permanenţă „injecţii” de viziuni colective sau individuale, idei noi, pasiuni puternice, trăiri mistice, frenezie, teamă, ambiție, lăcomie, interese puternice și așa mai departe. Care determină evoluții în mentalitățile sociale. Or, modul de acțiune al acestor „imponderabile” este perpendicular faţă de cursul obişnuit al evenimentelor.

În această perspectivă, posibilitatea prognozei istorice poate rămâne doar un scenariu SF, ca în seria Fundației lui Asimov. Însă, odată ce ea va deveni posibilă, umanitatea va întoarece o nouă pagină din evoluția sa, cu urmări greu de anticipat, dar în orice caz, revoluționare.

[1] În Alex Mihai Stoenescu, Tratat de istoriografie generală I, Introducere în studiul istoriei, RAO, 2013, pp. 350, 351.