Un document intelectual, exordiu la un imaginar geopolitic? / Adi George Secară

Vladimir Tismăneanu, în cele câteva rânduri de prezentare de pe coperta a IV-a, scrie că volumul[1] este „un document intelectual fascinant, o invitaţie la reflecţii informate şi responsabile despre culturi, revoluţii şi imperii în lumea de azi şi, mai ales, în aceea de mâine”.

Simplificând la maxim, este un duel al ideilor dintre un instigator la violenţă, la distrugere (în ultimă instanţă, Alexandr Dughin la aşa ceva îndeamnă când declară că „Occidentul modern şi postmodern trebuie să moară. Dacă există valori tradiţionale reale în fundamentele sale (şi cu siguranţă există), le vom salva doar prin procesul distrugerii globale a Modernităţii/Hipermodernităţii.” (p. 145). Dar oare mai poate fi numit intelectual (fără un alt atribut care să tuşeze crimele împotriva umanităţii, împotriva stării de a fi altfel decât ceilalţi sau alţii) un astfel de „profet”, pe de o parte, şi pe de altă parte, un apărător al unor valori care pot da naştere la slăbiciuni ale societăţii, dar care, în primul şi în primul rând, şi asta nu înţeleg toţi talibanii, atentează la comandamentul oricărei religii şi oricărui umanism (la modul ideal ar trebui să fie pus semnul egal între umanism şi religie!) „să nu ucizi!”?

Dacă vreţi, păstrând nişte proporţii, Alexandr Dughin ar fi un alt fel de Nae Ionescu, iar dacă Dughin l-ar guverna pe Olavo de Carvalho, tare mă tem că l-ar transforma într-un Socrate căruia i-ar întinde o cupă de cucută spunându-i că trebuie s-o ducă unor urşi polari înfometaţi, singurii vizitatori ai unui muzeu al ororilor comuniste de dincolo de cercul polar…

Desigur, dacă este să fim… naivi şi dornici de dialog şi de iubit duşmanii, Dughin are farmecul lui… dostoievskian; poate fi convingător, dar după experienţe precum gulagurile ori lagărele de concentrare, sufli în orice borş rusesc, cum şi în orice cârnat german!

Orice pacifist convins îi va primi „Mein Kampf”-ul cu destule rezerve. A doua parte a titlului articolului meu se referă, evident, la Dughin. Această prezentare s-ar mai fi putut numi şi „Câinele, tancul sau militarii, bancherii şi predicatorii”, plecând de la două fotografii care apar în carte (cam neclare), una prezentându-l pe Carvalho cu o puşcă de vânătoare şi un câine (sau doi), iar pe Dughin cu un tanc şi cu un Kalaşnikov. Justificând puşca de vânătoare prin nevoia de a se apăra de cobre, Carvalho afirmă că militarii, bancherii şi predicatorii ar conduce cea mai mare parte a lumii. În această împărţire a lumii propusă de brazilian (mapa mundi, cum a numit-o, inspirat, Dughin), blocul militarist este cel ruso-chinez, lumea bancherilor este reprezentată de Occident – în special oligarhia financiară, cu strategii de dominare a lumii pe termen lung, denumită de Carvalho „Consorţiul” -, iar predicatorii sunt identificaţi cu Islamul radical. Aceste trei grupări, investite cu calitatea de „agenţi istorici” sunt, în bună parte, subiect de discuţie, ajungându-se, desigur, şi la teorii ale conspiraţiei, conspiratorii având, nu-i aşa, tot interesul să păstreze Puterea.

Dughin este un apologet al Puterii (cineva, pe facebook, îl numea psihopat pervers; eu nu-l cunosc atât de bine, dar este destul de jalnic când încearcă să cerşească benevolenţa brazilienilor – Olavo de Carvalho fiind brazilian de origine, deşi trăieşte în S.U.A). Zice Dughin: „NU există nici un loc în sfera gândirii care să poată fi complet neutru în termeni politici. Întreaga gândire umană este motivată şi orientată politic. Setea de putere pătrunde natura umană până în profunzime.” (p. 129). De altfel are solide cunoştinţe în destule domenii. Când nu vrea, inconştient sau nu, să-şi înşele publicul care îl ascultă, citeşte, poate fi chiar interesant. Dar vorba lui de Carvalho, uneori pare (şi poate) să te scufunde în confuzie,  sau poate doar vrea să semene confuzie… Rusia, cea onorabilă are nevoie de mai mulţi Dughin şi poate de un Dughin mai puţin neglijent, chiar mai harnic, care să nu se lase eclipsat.

Cert este că pe Dughin nu-l interesează deloc cei cărora nu le place Puterea şi violenţa! Ceea ce propovăduieşte el pare să fie urmare firească a finalului unui text al lui René Girard, Violenţa şi sacrul, publicat în anul 1972: „După ce am ieşit din sacru într-o măsură mai mare decât celelalte societăţi, ajungând «să uităm» violenţa fondatoare, să o pierdem total din vedere, urmează să o regăsim; violenţa esenţială ne copleşeşte iar în mod spectaculos, nu numai pe planul istoriei, ci şi pe planul cunoaşterii. Iată de ce această criză ne invită, pentru prima dată, să violăm tabuul pe care nici Heraclit, nici Euripide la urma urmei nu l-au violat, şi anume să punem în evidenţă, într-o lumină perfect raţională, rolul violenţei în societăţile umane.” Lumina lui Dughin nu este deloc perfect raţională, dar scânteile care rezultă din dialogul  cu de Carvalho aprind un foc numai bun să răzbată din orice peşteră platonică…

Chiar mă surprinde că Dughin a fost de acord cu publicarea, în această formulă, a unei dezbateri care a fost mai mult un dialog la distanţă. Cei care l-au pus la cale, Giuliano Morais şi Ricardo Almeida au optat pentru un format tip dialog purtat on-line, scris, „în care fiecare din partenerii de dialog urma să-şi prezinte răspunsul la întrebarea iniţială, apoi o replică, o contrareplică şi o concluzie. Soluţia a fost potrivită, întrucât site-ul care a găzduit dezbaterea a fost accesat de 200 000 de persoane din peste treizeci de ţări.”.

Întrebarea moderatorilor a fost simplă: „Care sunt factorii şi actorii istorici, politici, ideologici şi economici care definesc în prezent dinamica şi configuraţia puterii în lume şi care este poziţia Statelor Unite ale Americii în ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială?”

Răspunsurile au arătat complexitatea şi complicitatea lumii actuale şi, chiar dacă ar fi trebuit să se vorbească mai mult despre rolul S.U.A. în zilele noastre, parcă s-a vorbit mai mult despre rolul Rusiei în viitor, ceea ce dovedeşte că Dughin este un avocat bun. Chiar dacă între timp s-au mai schimbat destule (dialogul a avut loc în anul 2012), în special în Turcia şi în Siria, dacă nu şi în Iran şi Cuba (raportat la relaţiile acestor state cu polii de putere), cartea este de actualitate şi probabil va fi de referinţă pentru istoria ideilor politice de la începutul secolului al XXI-lea.

Finalul cărţii aparţine lui de Carvalho (fie vorba între noi, întreaga carte este a lui de Carvalho, lui Dughin rămânându-i meritul de a fi un bun partener de primit lovituri!): „Dacă misiunea intelectualului în vremuri confuze este să spună lucrurilor pe nume, să exorcizeze cuvintele goale şi să înlocuiască sloganurile stupefiante cu o reprezentare exactă a situaţiei, «eurasiatiştii» eşuează jalnic în îndeplinirea datoriei lor.”

La cât se investeşte în propaganda lor, ar trebui oarecum penalizaţi!

Lăsând gluma la o parte, cât ne mai permitem, „dialogul” este o lecţie despre arta şi ştiinţa politică (cred că este clar că Dughin este artistul, în comparaţie cu celălalt), despre machiavellism, despre individualism şi holism, dar şi despre conştiinţă („Pe Olavo de Carvalho îl caracterizează dezvoltarea unei filosofii a conştiinţei, care confirmă întâietatea conştiinţei individuale în raport cu doctrinele care încearcă să o suprime”), despre manipulare, şmecherie, despre greşeli inexplicabile pe care le-a făcut guvernele S.U.A. (cum i-au întărit pe sovietici, pe forţele de stânga din America Latină, China actuală ş.a.), despre pericolele oricărei revoluţii, despre suflete închise şi suflete deschise. Spune Carvalho: „Suflete deschise sunt Confucius şi Lao Zi, Platon şi Aristotel, Ibn Arabi şi Rumi, Shankara şi Ramana Maharshi, Soloviov şi Berdiaev. Suflete închise sunt Spinoza şi Rousseau, Kant şi Fichte, Marx şi Lenin, Mao şi Pol Pot, pe scurt, toţi revoluţionarii.” (p.183). De asemenea, despre ce este „socialismul” azi: „«socialismul» a devenit simpla alianţă dintre guvern şi marele capital, într-un proces de centralizare a puterii economice care îi favorizează pe ambii parteneri şi nu riscă niciodată să sfârşească prin naţionalizarea completă a mijloacelor de producţie.” (p. 100).

Carvahlo aduce date privitoare la aşa-numitul Consorţiu (pe care Dughin preferă să-l numească Sinarhie) „care reuneşte câteva sute de familii miliardare pentru îndeplinirea planurilor globale care asigură continuitatea expansiunii puterii lor asupra întregii lumi” (pp. 90-91), militariştii ruso-chinezi, oligarhii occidentali, apostolii Califatului Universal. Forţele de acţiune pozitivă simpatizate de către de Carvalho sunt „comunităţile creştine, catolice sau protestante din toată lumea, în special cele din Africa şi Asia, naţiunea iudaică, naţionalismul conservator american” (p.104). Ca fapt divers şi oarecum amuzant, în momentul desfăşurării proiectului, de Carvalho era stabilit în S.U.A. şi frecventa o parohie romano-catolică în care preot era un negru din Uganda!).

În decursul schimburilor de replici de Carvalho îl îndeamnă pe Dughin ca, înainte de a învinui Occidentul de toate relele lumii, „să facă socotelile”. Cifrele spun numărul victimelor adunate din toate acţiunile violente în care guvernul american a fost implicat din 1900 până în 1987, este de 1.634.000 de persoane (două războaie mondiale, inclusiv Hiroshima şi Nagasaki, războiul din Vietnam şi toate celelalte intervenţii militare). De partea cealaltă, dacă se iau exclusiv victimele civile, U.R.S.S., din 1917 până în 1987, a omorât 61.911.000 de oameni iar China, din 1949 până în 1987, 76.702.000! Aşa că, punctează de Carvalho, „în ordinea ameninţărilor mortale care apasă asupra speciei umane, China vine pe primul loc, Rusia pe al doilea, iar S.U.A. vine pe al o sutălea.” (p. 119).

La aceste cifre, Dughin nu a replicat nimic, nu a adus nici un contraargument (probabil i s-a părut dezbaterea un joc gratuit!): În schimb, îl atacă uneori sub centură (de Carvalho, când este cazul, nu se lasă mai prejos, dar parcă cu mai multă eleganţă, dar întotdeauna cu fervoarea unui dansator de samba – fără să vreau m-am gândit, de fapt, la dansatoare!), făcând aluzie chiar la homosexualitate…

Când este mai atent, Dughin poate fi frecventabil, pledoaria sa pentru multipolaritate fiind rezonabilă, cât timp ceilalţi poli, care există în sine sau vor să devină, respectă la modul concret legile… bunului simţ, printre care se numără şi drepturile omului, dar şi o empatizare reală.

Iată un pasaj poate semnificativ pentru Dughin, aici poate chiar personaj tarkovskian sau, mai degrabă, ca să fim în ton cu vremurile, nikitamihalkovian: „eu iubesc Orientul ca pe un întreg, inclusiv părţile sale întunecate. Iubirea e un sentiment foarte puternic. Nu poţi să iubeşti doar părţile pure ale fiinţei iubite, iubeşti cu totul. Doar aşa poate fi iubire adevărată. Prof. Carvalho iubeşte Occidentul, dar nu întreg Occidentul, doar o parte. Pe cealaltă o respinge. (…) Eu nu încerc să fiu pe placul nimănui şi nici nu încerc să conving pe cineva. Pe mine mă interesează doar adevărul.” (p. 137) Mai sus, la p. 131, preciza: „Este adevărat că scopul meu este «să recrutez soldaţi pentru lupta împotriva Occidentului şi instaurarea Imperiului Eurasiatic universal»”! Numai din sensul pe care îl acordă „universalului” aici ne dăm seama că sărutul rusesc chiar poate fi greu de înţeles, ca să nu spunem de suportat!

Revenind iarăşi la seriozitate, când ajunge la concluzii, Alexandr Dughin se concentrează mai mult, dovedeşte că este vorba doar de comoditate, iar nu de confuzii crase. Da fapt, el nu vrea să distrugă Occidentul, ci doar să-l salveze!

Numai că se ştie prea bine ce înseamnă să te salveze cineva cu sila!

Cam atât, deocamdată, despre o carte care m-a prins mai mult, culmea, parcă, decât Huntington şi Fukuyama la un loc! Cert este că Istoria a murit, trăiască Istoria!

[1] Olavo de Carvalho & Alexandr Dughin, Statele Unite şi Noua Ordine Mondială, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016.

Articolul precedent
Horia Lovinescu, o necesară reevaluare? / Centa Solomon
Articolul următor
Cum poate „urla” a pustiu şi-a oroare Scriitorul… / A. G. Secară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu