Pietrasanta, o mică aşezare toscană aflată la poalele Alpilor Apuani, era deja cunoscută pentru marmura sa fină, când Michelangelo a vizitat regiunea. „Aş trezi morţii ca să îmblânzesc aceşti munţi”, i-a scris el fratelui său Buonarroto în 1518. Maestrul stătea la Pietrasanta din ordinul Papei Leon al X-lea, într-un proiect de extragere a marmurei dintr-o zonă montană deosebit de înaltă. Așezat de-a lungul coastei de nord-vest a Toscanei, lanțul muntos de 55 de kilometri, bogat în calcar, este exploatat încă din epoca romană.
În cele din urmă, Michelangelo a construit un drum până la munte, pe care l-a numit Altissima (cel mai înalt). Răsplata lui a fost o marmură de un alb neîntrecut, ideală pentru sculptură. Artiștii – de la Giambologna și Vasari până la Joan Miró, Henry Moore și, mai recent, Marco Cornini, Giuseppe Veneziano, Damien Hirst, Jeff Koons şi Marc Quinn – s-au adunat de atunci în Pietrasanta. Astăzi, strălucirea lui Monte Altissima domină orizontul, nuanța sa albă fiind o dovadă a secolelor de exploatare. Relația simbiotică a orașului cu marmura se manifestă peste tot: cornișele discrete de ferestre împodobesc frumoasele case renascentiste, iar catedrala are plăci orbitoare în nuanțe de alabastru.
Poetul Giosuè Carducci, laureatNobel pentru literatură în 1906, scria:”Iubesc Pietrasanta. Un orăşel frumos, cu o piaţă unică, o catedrală ca pentru un mare oraş, totul pe fundalul Apuanilor. Ce peisaj împrejur! Ce munte cu verdeaţă întreruptă de carierele de marmură, ce rîu, castani, măslini şi portocali!”
Kan Yasuda este unul dintre cei aproape 300 de artiști care, atrași de prezența atelierelor performante de marmură și a turnătoriilor de bronz, au cumpărat case în Pietrasanta în ultimele decenii. Printre alții se numără sculptorul columbian Fernando Botero, artistul polonez Igor Mitoraj și Helaine Blumenfeld, vicepreședintele Societății Regale Britanice a Sculptorilor.
În timp ce abstracționiștii de avangardă, precum Moore, Yasuda și Blumenfeld, provoacă artizanii din Pietrasanta să lucreze într-un stil diferit, artiștii figurativi contemporani le cer să rămână în cadrul lor tradițional și să prezinte sculpturile doarîntr-un spirit de ironie post-modernă.
Referindu-se la istoria ultimilor decenii, Franco Cervietti,unul din veteranii meştesugului din Pietrasanta, afirma: „Odată cu anii ‘70, mulți artişti au bântuit Pietrasanta-Botero, Koons, Quinn, Folon, Vangi, până și Gianni Versace a fost aici pentru o serie de obiecte destinate casei lui de modă”.
Primele ateliere de sculptură din Pietrasanta și-au deschis porțile în anii 1400; atelierele au înflorit odată cu inaugurarea, în 1842, a unui liceu de pregătire a artizanilor (numit astăzi școala de arte creative Stagio Stagi) și, pe măsură ce moda neoclasică a condus cererea pentru statui în cimitire, biserici și pentru comisii civice care să se potrivească obiectivelor naționaliste ale unei Italiei reunite.
Henry Moore, primul artist modern care s-a stabilit în zonă, a sosit în 1957 pentru a realiza „Figură înclinată” pentru sediul UNESCO din Paris. Îndrăgostit de acest loc, el și-a cumpărat o casă în Forte dei Marmi și a ademenit prieteni precum Noguchi, Mirò, Jean Arp.
În ultimele două decenii, atelierele de artizanat din Pietrasanta au fost relocate mai departe de centrul comunei, unde rămân magazinele de lux și restaurantele destinate numărului tot mai mare de turiști iubitori de artă. Piața principală, cu biserica sa romanică din marmură de culoarea laptelui și expozițiile de sculptură în aer liber, este mărginită de șiruri de terase unde artiștii și artizanii continuă să se adune după o zi de muncă.
La un colț al pieței, mănăstirea Sf. Agostino din secolul al XVI-lea găzduiește Museo dei Bozzetti sau Muzeul Machetelor, care se pretinde a fi cel mai bogat din lume în materie de ghipsuri/eboşă. De când s-a deschis în 1984, muzeul Bozzetti a adunat aproape 900 de proiecte originale care au fost transformate apoi ca lucrări de artă la dimensiune finală de către atelierele locale de marmură și turnătoriile de bronz.
Turnătoriile (fonderia) s-au deschis aici la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a completa serviciile studiourilor artistice de marmură. Datorită artizanilor săi, „nu există loc mai bun în lume pentru a face sculptură”, a spus artistul mexican Gustavo Aceves despre Pietrasanta.
Comuna Pietrasanta și-a câștigat porecla de „Mica Atenă” datorită concentrării artiștilor, dintre care poate cel mai cunoscut este columbianul Fernando Botero, sculptor şi pictor care glorifică abundenţa, forme voluminoase şi rotunjite, într-o voluptate ireală, dar neironică.După ce a călătorit la Madrid, Paris, Florența și New York, în 1983 a decis să-și cumpere o casă în Pietrasanta, alegând frumusețea și liniștea care înconjura drumul care urcă până la Rocca. Botero iubește să trăiască în contact strâns cu oamenii locului, iar arta sa intră din ce în ce mai mult în legenda comunei: în 1993, a pictat două fresce mari intitulate „Poarta Paradisului” și „Poarta iadului” în Biserica Misericordiei, în timp ce în Piazza Matteotti poate fi admirat opulentul „Războinic” (1992).
Turnul orelor
