Vernale / Florin Ionel Cernat

Poet în primăvară

Credeam că sunt poeți în viaţă şi în moarte
Că aşteptarea e mereu albastră
Credeam că vom fi iarăşi semnele de carte
Că inima de-acum îmi e fereastră

Să ştii că primăvara picură din stele
Iar stelele se sting apoi în noi
Oranjerii cu sfinţi cuminţi se sting şi ele
Atunci când suntem plini sau suntem goi

Mă doare-nsingurarea ca-n pieptul unui deal
Ce-l urc gândind să desenez veşminte
Ci-n paraclis de sticlă poeţii-n mod egal
Cu toţii în narcise îşi vor cresta cuvinte

 

Va fi o primăvară bej

Va fi o primăvară bej
Melanj de zahăr cu narcise
Din loc în loc prin ambrazuri
Voi arunca iubiri metise

La fracuri negre din satin
Am gulere cu verzi balene
Când naşte noapte şi lumini
Ce au rămas în colţ de gene

Şi-n primăvară cum spuneam
În porţelanuri somnambule
O să plantez livezi de pruni
Cu dulci săruturi pe rotule

 

Eşti floarea mea de corcoduş

Venind spre tine cu un ram
Vârfuri de iarbă netezeam
Magia însă m-a schimbat
Dintr-o ninsoare în bărbat

Când trec pe străzile multiple
Tramvaiele ca roşii clipe
Și-enigmele cu sâni ca luna
Doar primăvara-ntinde-ntruna
Cerneala ce mă tipărise
Cu gust de ambră şi de vise
Iar adevăruri care mint
Se scurg în clipe de alint

Există sensuri şi din iarbă
Iubirile încep să fiarbă
Și-n dimineața ta de pluş
Eşti floarea mea de corcoduș

 

Narcise

Se desfăceau c-o grabă inegală
Narcisele din lenea lor carnală
Și-aveau peste petale rouă
Care topea culoarea de Ciclade
Și se frângeau apoi în două
În două sute monade

Priveam cum se ducea lumina
Pe tijele cu frică de răcoare
Și-o clipă m-am crezut pe Soare
Un grădinar ce-şi mângâie grădina

 

Aprilie

În noi ajuns un gol subtil
Îl umple-o floare de april
Și-n gura dulce sus pe sân
Precum un greiere adun
Căpşuni din rouă şi săpun

Să-mi crească-n palmă îngeri mici
Și-atunci sub vişinii pitici
Pe un fotoliu de rogoz
Să-ţi laşi ciorapii bleu cu roz
Când mă-ncălzeşti la foc bordo
Cu pielea ta cea indigo
În scrânciobul cu un motor
Făcut din pene de cocor

Uşor cu mână de chirurg
Crestez o perlă şi-n amurg
Din perlă vor sări grădini
Să prindă-n în tine rădăcini
Străpuns de iarbă să rămân
O floare dulce sus pe sân

 

Atâtea slove stau întrebătoare

Atâtea slove stau întrebătoare
Cuvinte spintecând un somn prea rar
Și-n primăvara veşnic temătoare
De ce îmi plânge cu mărgăritar?

Sfărâm cu dinţii firele amare
De păpădie fără ca să ştiu
Cum trece primăvara plutitoare
Prin tot ce nu e cunoscut şi viu.

De ce mă leagă mugurul ce moare
Înfiorat în horbote de ploi
Și-n fiecare floare căzătoare
Găsesc petale ce-nfloresc în noi?

Articolul anterior
Rouă verde / Daniela Olguța Huru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu