Poet în primăvară
Credeam că sunt poeți în viaţă şi în moarte
Că aşteptarea e mereu albastră
Credeam că vom fi iarăşi semnele de carte
Că inima de-acum îmi e fereastră
Să ştii că primăvara picură din stele
Iar stelele se sting apoi în noi
Oranjerii cu sfinţi cuminţi se sting şi ele
Atunci când suntem plini sau suntem goi
Mă doare-nsingurarea ca-n pieptul unui deal
Ce-l urc gândind să desenez veşminte
Ci-n paraclis de sticlă poeţii-n mod egal
Cu toţii în narcise îşi vor cresta cuvinte
Va fi o primăvară bej
Va fi o primăvară bej
Melanj de zahăr cu narcise
Din loc în loc prin ambrazuri
Voi arunca iubiri metise
La fracuri negre din satin
Am gulere cu verzi balene
Când naşte noapte şi lumini
Ce au rămas în colţ de gene
Şi-n primăvară cum spuneam
În porţelanuri somnambule
O să plantez livezi de pruni
Cu dulci săruturi pe rotule
Eşti floarea mea de corcoduş
Venind spre tine cu un ram
Vârfuri de iarbă netezeam
Magia însă m-a schimbat
Dintr-o ninsoare în bărbat
Când trec pe străzile multiple
Tramvaiele ca roşii clipe
Și-enigmele cu sâni ca luna
Doar primăvara-ntinde-ntruna
Cerneala ce mă tipărise
Cu gust de ambră şi de vise
Iar adevăruri care mint
Se scurg în clipe de alint
Există sensuri şi din iarbă
Iubirile încep să fiarbă
Și-n dimineața ta de pluş
Eşti floarea mea de corcoduș
Narcise
Se desfăceau c-o grabă inegală
Narcisele din lenea lor carnală
Și-aveau peste petale rouă
Care topea culoarea de Ciclade
Și se frângeau apoi în două
În două sute monade
Priveam cum se ducea lumina
Pe tijele cu frică de răcoare
Și-o clipă m-am crezut pe Soare
Un grădinar ce-şi mângâie grădina
Aprilie
În noi ajuns un gol subtil
Îl umple-o floare de april
Și-n gura dulce sus pe sân
Precum un greiere adun
Căpşuni din rouă şi săpun
Să-mi crească-n palmă îngeri mici
Și-atunci sub vişinii pitici
Pe un fotoliu de rogoz
Să-ţi laşi ciorapii bleu cu roz
Când mă-ncălzeşti la foc bordo
Cu pielea ta cea indigo
În scrânciobul cu un motor
Făcut din pene de cocor
Uşor cu mână de chirurg
Crestez o perlă şi-n amurg
Din perlă vor sări grădini
Să prindă-n în tine rădăcini
Străpuns de iarbă să rămân
O floare dulce sus pe sân
Atâtea slove stau întrebătoare
Atâtea slove stau întrebătoare
Cuvinte spintecând un somn prea rar
Și-n primăvara veşnic temătoare
De ce îmi plânge cu mărgăritar?
Sfărâm cu dinţii firele amare
De păpădie fără ca să ştiu
Cum trece primăvara plutitoare
Prin tot ce nu e cunoscut şi viu.
De ce mă leagă mugurul ce moare
Înfiorat în horbote de ploi
Și-n fiecare floare căzătoare
Găsesc petale ce-nfloresc în noi?
