Pe 1 martie, la Galeria Librăriei Alexandria, la ceas de seară, în formulă restrânsă (dar nicidecum în taină) a avut loc o dezleganie. Corbu a performat. Rezultat al unui șantier de cercerare artistică început în 2017, Luiza Mitu și Sergiu Corbu Boldor, aflați într-un turneu internațional, au prezentat proiectul Dezleganie – Ritualul și publicului din Pe 1 martie, la Galeria Librăriei Alexandria, la ceas de seară, în formulă restrânsă (dar nicidecum în taină) a avut loc o dezleganie. Corbu a performat. Rezultat al unui șantier de cercerare artistică început în 2017, Luiza Mitu și Sergiu Corbu Boldor, aflați într-un turneu internațional, au prezentat proiectul Dezleganie – Ritualul și publicului din Galați. Plasându-și proiectul în siajul activităților omagiale închinate lui Constantin Brâncuși, inițiativa lor sondează formatele holistice de consum ale experimentalismului muzical. Pe parcursul celor 50 de minute de reprezentație, cu un substanțial acompaniament vizual, olfactiv și scenografic, interpretarea lui Corbu a modelat, ghidat și transgresat tiparele de poziționare, receptare și interpretare a sunetului. După cum au anunțat chiar artiștii, în preambulul evenimentului, vizată a fost antrenarea unei experiențe poli-senzoriale – „o sculptură a sufletului”.
Pornind de la mecanismele de sinteză și esențializare a formei, Corbu Boldor destructurează sunetul analog al vocii, al cavalului și al viorii, îl comprimă sau expandează cu ajutorul instrumentelor digitale, pentru ca apoi să îl „acordeze” scenografiei performative din Dezleganie. Procesul creativ, transdisciplinar prin excelență, neo-avangardist în simțire și revigorant-tradițional în cuget (re)aduce scenei gălățene o diversificare de factură alter- și metamodernistă, înscriindu-se în registrul unor evenimente similare: „Plastic Pandemia” (Monica Turcu, Galeria Serfioti, 2022); „Ekphrasis, spații în mișcare” (Constantin Rusu, Muzeul de Artă Vizuală Galați, 2023), sau „Fluturii aveau miros de iarbă crudă” (colectivul BlackBOX, apariție programată pentru martie-aprilie 2024).

O contextualizare teoretică: În demersul de actualizare a mecanismelor și referințelor inerente procesului creativ, W.J. Mitchell propune sintagma pictorial turn: un principiu rezultant al diversificării și hibridizării culturii vizuale contemporane. Alături de turnura lingvistică, iconică sau metareferențială, pictorialul presupune existența unei structuri reprezentaționale ce excede actul convențional de producție/receptare a unui corpus. O consecință a acestor „turns” o reprezintă afinitatea de poziționare preponderent imagistică ce (de)limitează mecanismele semantice sau hermeneutice ale consumului cultural contemporan. Izvorâtă din interesul pentru procesualitate și documentarism artistic, o abordare alternativă o reprezintă spectacolul Dezleganie. Am perceput evenimentul drept o descătușare a actului creator față de constrângeri și rădăcini (semantice) preponderent imagistice, o absolvire de anatema vizualității unidirecționale, sub auspiciile căreia este definită contemporaneitatea artistică în Galați. Cu toate acestea, experimentalismul sonor al lui Corbu Boldor nu se fundamentează pe prerogative iconoclaste. Și asta nu pentru că artistul a inclus în reprezentație elemente vizuale, ci pentru că întreg eșafodajul semnificant al compozițiilor sale este de factură imagistică. Permițându-mi o simplificare, rezultatul spectacolului este o „muzică” pe care nu o asculți, ci o atingi, o miroși, o vezi. Iar dacă accepți contribuția epistemică a experimentalismului în artă, e posibil să o și „guști”.

Tocmai pentru că am fost plăcut impresionat de reprezentația vestitorilor meta-modernismului, mă gândesc că o participare mai consistentă a artiștilor și muzicienilor din oraș ar fi fost binevenită. Dezbaterea teoretică (reflexivă, pozitivă și totodată critică) de după spectacol ar fi beneficiat substanțial de pe urma opiniei experților, de care (din fericire) orașul nostru nu duce lipsă. Ocazii vor mai fi, căci primăvara artei gălățene abia a început.

37 vizualizări
Articolul anterior
Viziuni alternative în ecoarta contemporană
Articolul următor
Palatul ideal al poştaşului Cheval

De același autor:

Nu am găsit niciun rezultat.

Te-ar mai putea interesa și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut