sau cronica revelației unui miracol puțin probabil

Motto: „If you have to ask what jazz is, you’ll never know…”

Se făcea că tot primeam pe propria pagină de Meta un „AD” ciudat și repetitiv: festival de jazz la Galați, Danube, Danubiana, etc, wtf… căruia îi dădeam tradiționalul „ignore” din deget.

Veneam după un an „muzical”, plin de evenimente care mai de care mai moțate (câte o săptămână la megafestivalurile de la Gărâna și Brezoi), eram saturat și sastisit de muzică bună, „obosit” și lipsit de interes pentru alte aventuri degrabă consumatoare de energie. Curiozitatea m-a împins să explorez puțin câte puțin CV-ul artistic al numelor ciudate care făceau „lista” acestui festival insolit (aflat, vezi Doamne, și la Ediția I !!!) și să am idee măcar a ceea ce urma să pierd stând acasă (!).

Dacă deschiderea era un „must see” – în aer liber la muzeu, o superbă seară de toamnă deschisă „ușurel” cu neoclassical shreds, heavy metal riffs, electric blues și  alte abuzuri satrianice comise de Nicu Patoi și de complicii săi neoplatonicieni, completată după înserat de un maestru al orgii Hammond B3  (nu, nu e nume  de bombardier strategic, ci numele instrumentului care a adus pianul în „sarakia” cluburilor prăfuite de provincie…) un pianist sosit tocmai din Austria lui Mozart, Freud și a lui Falco – pe numele său  Raphael Wessnig, ce putea să meargă rău in continuare? Sonorizarea aproape perfectă (se auzea din orice unghi al grădinii botanice și accentuez…  excelenta alegere a locației!), repertoriul funky-soul groove susținut de un pianist care trecea fluent de la stilul shaky New Orleans, la ritmul demential al lui James Brown, la un viral cheesy R&B. Chitaristul Enrico Crivellaro (yep… just another great italian guitar player, ladies and gentlemens!) a completat cu pasiune discretă acest one-man-show, întrerupt pe alocuri de rafale și ruperi de ritm furioase ale toboșarului…

De Vineri până Duminică s-a desfășurat în aula mare a facultății Danubius un eveniment unic pentru Galați. Am fost aproape la toate festivalurile de jazz din Galați începând cu 1985 (!) și pot să-mi dau seama de anvergura, greutatea și importanța acestor 4 zile: pur și simplu Galațiul a fost repus pe harta culturală, în liga mare, apare în circuitul mondial al muzicii de calitate cu un eveniment consistent și unic. Să mă explic: o selecție eclectică și diversă (? predicatul?): nu au fost două trupe identice, două stiluri asemănătoare, nici măcar ca zone de proveniență.

Am să încerc să le prezint succint, în ordinea în care au apărut pe scena Aula Magna, fără a prejudicia sau a ierarhiza în vreun fel (aș face o mare nedreptate).

  • Mario Laginha Trio – Un recital bazat pe compozițiile lui Frederic Chopin… interpretare intensă și fără compromisuri – am închis ochii și am crezut că ascult Art Tatum, Brad Mehldau, Esbjorn Svensson sau Jacques Loussier.  Pianist de formație „clasică” a fost influențat de Keith Jarrett. A cântat la toate marile festivaluri: Montreux, North Sea, San Sebastian Montreal etc., a compus pentru și a cântat cu Armando Marçal, Ralph Towner, Manu Katché, Wolfgang Muthspiel, Kai Eckhardt, Trilok Gurtu, Gilberto Gil,  Dino Saluzzi și alții.
  • Jean-Loup Longnon Quintet – Does humour belongs to music? Un geniu jucăuș, plin de umor și optimist, lider de orchestră, compozitor, aranjor, multiinstrumentist, Longnon provine dintr-o familie de muzicieni, iar la 15 ani a prins microbul trompetei de jazz de la Dizzy Gillespie. O carieră prolifică, un adevărat Wynton Marsalis al Franței, a cântat în cvintet, septet, big-band și a acoperit toate subgenurile jazzistice – dixie, swing, bop, world music… Recitalul de la Galați a fost un rollercoaster emotional și plin de ritm, fiind fidel unor Benny Golson/ Art Farmer, dar departe stilistic de dinamicul swing duo Charlie Parker/ Dizzy Gillespie, sau de elegiacii Gerry Mulligan / Chet Baker. Solo-ul de „stride” piano a fost o totală surpriză, neanunțat și total diferit de ceea ce se cântase până atunci. Un recital „cinstit și muncitoresc”, fără „stunts”, atonalisme, prețiozități inutile sau aere de vedetism.
  • Omri Mor Quintet – Recunosc, am fost puțin speriat de a da „piept” cu acel jazz subgenre numit maghrebian sau nord-saharian – nu am nici o problemă cu muzica levantină sau „anda-lus”, asa cum fusese „marketat” Omri Mor. Nici prezența muzicuței (instrument extrem de rar, consacrat de Toots Thielemans, la fel de popular ca naiul sau acordeonul…) nu m-a facut prea curios să primesc „binecuvântarea” acestui quintet israelian. Dacă endorsementul lui Avishai Cohen nu ar fi fost suficient, colaborarea lui Omri Mor cu „tzadikul” John Zorn m-a sedus definitiv! Am declarat deja că e cea mai buna trupă din festival (deh… gustibus) și nu aș vrea să mă pierd în argumentații inutile. Nici urmă de jazz clasic, klezmer, world, fusion, ci doar un palimpsest eluziv, greu de încadrat în vreun gen, remarcabil acompaniat, insulat de orice critică, cu o linie polifonică și poliritmică la care membrii cvintetului au participat discret dar eficient.
  • Joo Kraus Quartet – Jah, Jah, Jah!! Lucru nemțesc! Meseriași, muncitori cu „cârca”, au pus pe roate proiectul Rebirth of Ze-Kool! Hituri vechi au respirat un aer nou, au fost rearanjate high tech, au fost scuturate de praf, zăpăcite și grefate pe hip-beats & groove sofisticat, fără a pierde esența. Aranjamente de bigband în tempo de acid jazz, swing sau be-bop pe drum&bass și hip-hop și fragmente de hard-bop au fost asamblate de magicianul din ULM – Joo Kraus într-un „hit paraden” dinamic.

 

 Djabe – Proiect improbabil de jazz fusion  – etno world music – cu sunet extrem de dens si coerent, un recital ce a crescut copleșitor în intensitate spre final, o  interpretare „de echipă” bine sudată,  căruia încercam, săracul de mine, să-i găsesc niscai cusururi. Ce-i drept, eram „frăgezit” de câteva concerte în care Steve Hackett (daaa…, acel Steve Hackett) cânta alături de virtuozul basist Tamás Barabás și de chitaristul Attila Égerházi ( ale cărui discrete armonii à la  Robert Fripp erau alternate cu riffuri acide gen Mike Stern).  A fost ca o întoarcere în anii 80-90 (Randy Brecker, Toshinori Kondo, Erik Truffaz…),  un proiect extrem de ambițios, dificil de interpretat, cu o probabilitate de aderență la public extrem de redusă – dar miracolele fac parte din viață!

  • Beata Przybytek Quintet – o închidere în triumf – emoție, pasiune, grație și foc la inimioară! Beata a venit cu un cvartet de rockeri care puteau cânta funk, swing, jazz contemporan, soul, R’n’B, și gospel. Spectacol total – trupa ar putea fi headliner la orice festival din lume. Recunosc – la melodia „I Had A Chat (with Lord)”, a trebuit să-mi șterg lacrimile… Vocea?! Am ascultat-o acum 3 decenii pe Urszula Dudziak și pot sa spun că Beata e mult mai versatilă, e matură, expresivă, putând schimba registrele și jonglând intensitatea cu o lejeritate dezarmantă. Am zis că o ascult pe Alicia Keys… dar să nu exagerez, comparațiile trebuie oprite aici.

  • In încheiere, am să evit ditirambii elogioși (sic!) și alte descrieri plicticoase ale carierelor cântăreților, inevitabilele platitudini, și bla-bla-uri redundante.

PROS

  • + Diversitatea genurilor muzicale (jazz e un cuvant prea „sărac” pentru a cuprinde luxuriantul ecosistem al celor 4 zile)
  • + Compact – am ajuns la concluzia ca 2 trupe pe seară cu o mică pauză este formatul ideal – nu mai este nevoie să bagi tot felul de umplutură (de obicei români… da, aici puteți să mă urâți!), nu este obositor, te poți concentra mai bine pe ce ai auzit și ai trăit etc…
  • + Locația intimă (comunicarea), sonorizarea de excepție, sentimentul de apropiere și complicitate al spectatorilor
  • + Valoarea apropiată a trupelor – alegerile făcute de directorul festivalului Lucian Sabados +++

CONS

  • – Organizarea stângace (cu mențiunea că se pot ierta multe păcate… fiind la prima ediție) – promovarea deficitară sau inexistentă. Să ai locuri goale în sală la un asemenea eveniment…

Vorba filmului: I’ll be Bach!

(Constantin Zaharia)

Articolul anterior
Ce este kabuki?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut