Acum un sfert de secol Samuel Huntington avertiza: „… instituțiile internaționale și-au asumat importante funcții exercitate anterior de către state (…) „Guvernele statelor… au dificultăți crescânde în a controla circulația ideilor, tehnologiilor, bunurilor și a propriilor cetățeni (…), iar apariția unei ordini internaționale variate, complexe, multistratificate seamănă mult mai bine cu cea din timpurile medievale.” (Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, f.a. 30, s.mea).

Ceea ce izbește pe cineva care a trăit evenimentele epocale din 1989-1991: căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, apoi dezmembrarea URSS, sentimentul paroxistic de ușurare după eliberarea din cătușele ideologice și economice, urmat de frenezia libertăților cucerite în anii ´90 și după, apoi dificila dar triumfala reintegrare a țării în spațiul european occidental, a fost succesiunea rapidă a crizelor din  ultimii 15-20 de ani. Rând pe rând, ca talazurile unei mări înfuriate, au răvășit scena lumii atentatele teroriste (noua epocă a terorii), războiaele (Iugoslavia, Irak, Afganistan, Cecenia, Georgia, Siria, Ucraina), criza constituțională europeană din 2009, criza economică (2009-2012), criza migranților (2015), Brexit (2019-2020), pandemia (2020-2022), criza energetică și alimentară (a cerealelor) generată, aceasta, de războiul din Ucraina și embarogul impus Rusiei. Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, s-a adăugat și „febra” europeană a reducerii emisiilor carbonice prin tranziția în marș forțat a economiei pe resurse regenerabile.

Toate acestea s-au derulat cu rapiditate într-un răstimp foarte scurt. Două elemente dau de gândit: asocierea (înlănțuirea) crizelor și intervalul extrem de scurt în care s-au succedat, la durata unei vieți, și cu atât mai mult la scară istorică. Într-un interval de 15-20 de ani toți actorii „tabloului” anterior au fost schimbați. E ca și cum spiritul istoriei însuși organizează această subversiune în scopul înlocuirii unei epoci cu o alta.

Istoria poate fi privită și ca o succesiune de tulburări, când apele și cărțile se amestecă, și de limpeziri, unele până la „cristalizare”. Cristalizările, în istorie, se produc atunci când rațiunile transistorice ale unei serii istorice care inițial erau de neînțeles actorilor contemporani, se degajă cu toată claritatea.

Toate aceste evenimente semnalează faptul că o epocă se încheie și că intrăm deja într-o nouă „perioadă intermediară” de tip ev mediu. Numai, că de data asta, scena mutându-se într-un mediu artificial și accesibil mai tuturor, cu proprietăți de transmisivitate cvasi-instantanee și reproductibilitate, avem, mai degrabă, o… „Eva Media”! În 1927, acum aproape o sută de ani, originalul gânditor Berdiaev întrevedea semnele unui nou ev mediu: „Judecând după numeroasele simptome, ne apropiem de o nouă epocă istorică, o epocă asemănătoare primului ev mediu, acela încă obscur al secolelor al VII-lea, al VIII-lea şi al IX-lea care au precedat Renaşterea medievală”. Și accentuează faptul că este vorba de primul ev mediu, care merită denumirea de epocă întunecată, fumegând pe ruinele Imperiului roman. Dacă lucrarea lui s-a intitulat Pentru un nou ev mediu, asta pentru că se gândea nu la secolele de tulburări, „evul întunecat” al iluminiștilor, ci la frumoasele realizări ale renașterii medievale din secolele X-XII.

În ziua de azi se face mare caz de efectele nefaste ale globalizării, concept – nomina odiosa! – care a devenit calul de bătaie al suveraniștilor. Fenomenul globalizării a fost considerat o formă de imperialism[1]. Ideea este respinsă de alţi istorici, deoarece, dacă statele universale ale civilizaţiilor precedente au fost imperii, „statul universal al civilizaţiei Occidentului nu este un imperiu (pentru că forma sa politică este democraţia), ci un amestec de federaţii, confederaţii, regiuni şi organizaţii internaţionale”[2]. Alţii au propus  denumirea de „imperiu informal”[3] .

Însă, în pofida a ceea ce cred suveraniștii, globalizarea se află de cel puțin două decade în puternic regres, determinat tocmai de pierderea de către Occident a monopolului tehnologic, economic, militar, cultural, de regresul demografic. Fenomen de „retragere a centralilor și ascensiunea perifericilor” (Neagu Djuvara, Civilizații și tipare istorice) explică „africanizarea Europei” și „barbarizarea” administrației, exact ca pe vremurile de declin ale Imperiului Roman. Ca și atunci, Europa și-a pierdut prestigiul cultural. Și cum să nu și-l piardă, când își reneagă ea însăși cultura? În paralel cu ceea ce numea Huntington „renaștere religioasă globală”[4] (resurgența islamismului, religiozitatea New Age, ocultismul etc.), Occidentul nu mai crede în valorile sale fondatoare, și le repudiază, începând cu momentul – contestatar – 1968.

Între timp, lumea se sparge în bucăți. Oricât ar părea de curios, Statele Unite renunță cu mare ușurare la rolul de hegemon, de „jandarm mondial”, pe care nu și l-a dorit niciodată. Deși s-a manifestat, episodic, ca putere imperială, a avut repulsie să fie percepută astfel și s-a derobat sistematic de această sarcină[5]. De ce? Pentru că ea însăși se tribalizează. Pierderea reperelor tradiționale, a valorilor fondatoare ale națiunii lasă câmp liber utopiilor, milenarismelor, ideologiilor salvării, ale trezirii – dar nu la lumina adevărului, ci la tenebrele urii și ignoranței față de  un trecut respins în bloc fără să fi fost mai întâi studiat.

Simptome începutului de ev mediu sunt atât de numeroase încât fac sistem. Aproape că nu există componentă socio-economică, geopolitică sau culturală care să nu fi înregistrat o transformare negativă, un recul, o deviere. Forțele dezagregante care tind să pună capăt „epocii de cristalizare” postbelică (a ultimilor 80 de ani) acoperă un spectru larg de domenii:

Evolutiv-temporal: crize multiple, seriale, „rafale” de evenimente nefaste tip „lebede negre”, care bruschează cursul relativ predictibil, de până atunci, al istoriei postbelice: noua epocă a terorii, războaiele, criza economico-financiară, criza migranților, atentatele teroriste, Brexitul (care a fragilizat UE), pandemia de COVID-19, criza refugiaților, energetică, alimentară… Mai sunt?

Pe plan politic: procesele secesioniste, de fragmentare statală (cazurile Cataloniei și Scoției sunt cele mai vizibile), la care se adaugă rolul actorilor substatali: organizații non-guvernamentale, teroriste, think-tank-uri, grupuri de lobbyşti, grupări paramilitare, comunități de migranți, secte religioase etc. Europa constituia, până nu demult, o civilizație ajunsă la stadiul de cristalizare; acum, potrivit lui Robert Kaplan, „Europe disolve itself in the Middlea East” (The revenge of Geography).

Înlocuirea generațiilor. Trebuie luată în considerare cu toată seriozitatea retragerea din activitate sau dispariția fizică a unor oameni politici reprezentativi pentru perioada de pace și prosperitate anterioară, care au modelat lumea postbelică, precum: Henry Kissinger, François Mitterand, Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Helmut Kohl, Deng Xiaoping, Mihail Gorbaciov, Tony Blair, Regina Elisabeta a II-a a Angliei și alții. Este vorba de personalități carismatice, pe deplin formate cultural și politic, cu convingeri puternice, experimentate, cu solide deprinderi în arta negocierilor și compromisului.

Demografia înfățișează un tablou cu două tendințe contrare: stagnare sau declin a populațiilor autohtone occidentale, îmbătrânite, natalitate explozivă în sânul comunităților nou-venite și acceptate, aflate în creștere numerică inclusiv prin aflux anual dificil de gestionat. Zecile de milioane de locuitori atrași în ultimul sfert de secol de bunăstarea europeană, au constituit și constituie adevărate curente de „neomigrații”, amintind de marile migrații de la sfârșitul Antichității. Prin amestecul rasial vechile legături de sânge sunt desfăcute.

 Saltul tehnologic și societatea. Începând cu sfârșitul anilor ´70, microelectronica, robotica, tehnologia informațională, ingineria genetică au progresat mult mai rapid decât alte domenii ceea ce a dus la discrepanțe în dezvoltare și acumularea de tensiuni. Ca vârf de lance a economiei, sectorul IT, a avut, bineînțeles, un rol benefic. Totuși, avansarea lui mult mai rapidă decât alte domenii, a determinat o divizare pe verticală a societății: practic, facțiunea socială de excelență tehno-științifică, competitivă, încredințată de binefacerile progresului tehnologic, la care se adaugă o altă elită de nișă, cea financiar-bancară, s-au detașat de restul corpului social.

Falia căscată în acest corp social l-a rupt în două părți inegale: Mare parte din el continuă o viață economică și socială  de tip „clasic”, tradițional, pe când tehno-elita digitală controlează, din cyberspațiu, sectoare semnificative ale realității. Ea va determina și va accelera schimbările din societate. Darwinismul social operează în acest laborator, iar tribalizarea societăților este accelerată și prin reproducerea bulelor din cyberspațiu în lumea reală.

Fractura nu va rămâne fără urmări: un segment semnificativ de „left behinders” din celelalte pături ale societății a pierdut contactul cognitiv și psihologic cu noua lume digitală și are tendința de a se închide în sine, pentru a-și conserva modul de viață. Pentru că, noua elită IT vine și cu propria viziune despre lume și viață, cu o anumită permeabilitate și un anumit laxism valoric. Această minoritate socială aflată în miezul ultimei revoluției tehnologice (4.0 și, în curând 5.0), neoprogresistă, anti-sistem, agnostică, o parte din ea evoluând în afara celulei familiale tradiționale, reprezintă, totodată, vectorul unei emancipări sociale (sexuale, ideologice, culturale, politice) fără precedent, fiind vârful de lance al procesului de apariție al unui nou tip uman.

Noua ideologie a corectitudinii politice, adoptată natural de această elită a precipitat atomizarea corpului social. O explozie de grupuri minoritare este în curs de desfășurare: (auto)constituirea necontenită de minorități care își revendică drepturi colective „taie maioneza” corpului social și va duce la schimbarea profundă a lumii în care (încă?) mai trăim.

Geograful Joel Kotkin, profesor la Chapmann University, Orange, California, specializat în spațiul urban, a publicat în 2020 o carte intitulată The coming of neo-feudalism. A warning to the global middle-class (Encounter Books, New York, London, 2020), în care a identificat tulburătoare asemănări ale epocii noastre Evul Mediu. O discuție pe marginea acestei lucrări poate fi urmărită pe podcastul „The Pacific Century. America, China and Struggle for the 21st century”. Episod 70, „Joel Kotkin on America´s Neo-Feudalism”[6]. Societatea medievală, arată autorul, s-a caracterizat printr-o stratificare complexă, cu roluri distincte distribuite între proprietarii de feude (seniorii), oamenii liberi (yeomen), pătura agricultorilor, care trebuia să lucreze pământul și slujitorii. Desigur, această structură era complicată de prezența meșteșugarilor și negustorilor, a ordinelor călugărești, cavalerilor și călugărilor rătăcitori ș.a.m.d.

În esență, Kotkin afirmă, în cartea lui, că feudalismul care stă să vină este un feudalism high-tech. Profesorul asimilează „yeomenii” (free-lancerii de azi) cu clasa de mijloc (middleclass), alcătuită din micii întreprinzători. Această „stare a treia” a fost pe punctul să fie eliminată de pandemie și oricum – putem constata noi înșine – este supusă unei presiuni duble, din partea marilor corporații și din partea guvernelor. „Middleclass is being marginalized all over the world”. Oamenii cu cele mai mici venituri, aflați la limita supraviețuirii, sau fără venituri și fără locuințe (homeless) corespund servilor de altădată (serfs) de pe lângă mânăstiri și domeniile feudale, în timp ce seniorii sunt azi acei „techno-lords” sau „tech-oligarchs”.

Epoca medievală s-a mai caracterizat printr-o mare resurgență a trăirii religioase. Rolul religiei este luat, astăzi, de ideologii (de fapt, „religii seculare”, cum le-a numit Erich Voegelin) precum: „gender fluidity, ideea of systemic racism, climate change, renewals, zero emissions, political correctness”, iar fanaticii lor reprezintă „true believers”.

Mai importante decât structura sunt relațiile existente dintre aceste categorii. În locul Bisericii Catolice de altă dată, se află universitățile (americane), centre iradiante ale noilor ideologii: Green Movement, Cancel Culture, mișcările identitare etc. Cei din Silicon Valley ar corespunde castei cavalerilor (chivalrous class).

Prin urmare, „clerul” (clerisy)[7] de azi nu este religios, ci ideologic, iar corecții politic practică un soi de terorism intelectual (intelectual bullying). Corifeii mass-media țin și ei tot de „cler”. Kotkin arată că acum o sută de ani, în America, puteai alege dintre 40-50 de ziare cu orientări diferite, de la extrema dreaptă la extrema stângă. Astăzi, avem numai 2-3, și toate practică același conformism.

Un grup foarte mic de indivizi pur și simplu domină și controlează economia prin intermediul mijloacelor de comunicare și, în fond, ceilalți sunt doar servitori[8]. Iar din noua generație se ridică un grup de „tocilari” obsedați (nerds) care va prelua controlul societății. „Ei nu știu istorie, nu știu literatură și sunt gata să scape de constituție mâine”, dar se pretind atotștiutori. „Baronii tâlhari de acum un secol (autorul se referă la faimoșii magnați ai oțelului, petrolului, căilor ferate etc.), nu ne spuneau cum să gândim, însă azi avem directori de companii care își spun ce să gândești și ce nu, ce ai voie să faci și ce nu. Marile companii (Big Tech) vor azi să controleze cultura”. Febra dărâmării statuilor care a cuprins America și a contaminat și Europa de Vest, amintește, în opinia lui Kotkin, de criza iconoclastă din Bizanțul secolului VIII.

Cu toții împărtășesc „un fel de sentiment medieval al unui sfârșit apocaliptic” și cred că răutatea funciară a speciei umane explică sfîrșitul catastrofal al lumii. Dacă de disociezi de această credință, ești imediat trimis în ceea ce am numit „gulag digital”[9]. Un tip, prieten cu Musk și cu Zuckerberg mi-a spus: Zuckerberg vrea să evadăm în metavers, iar Musk în cosmos”[10]. Între timp, noi, „clasa muncitoare”, trebuie să ne arătăm „pietatea față de mediu și ecosistem plătind indulgențe verzi prin creditele în carbon și alte modalități de semnalare a viruții”[11].

Informațional:  formarea de bule închise, de „eco-chambers” pe rețelele de socializare. Cyberspațiul este noul câmp de naștere și consolidare a „feudelor” numite domenii, care sunt înființate de entități private sau non-private. Pe aceste noi feude lucrează „vasali”, iar „seniorii” sunt corporațiile care furnizează conexiuni și spațiu pe rețele sociale. Așa cum bine observa economistul Aurelian Dochia[12], rețeaua de servere, algoritmii, bazele de date, se află doar în câteva mâini: Google, Amazon, Facebook, Twitter ș.a. De asemenea, în zilele noastre, cercetarea-inovarea, producția și serviciile legate de IT, sunt concentrate în puține centre, care se află în poziția de a putea exercita o dominație mondială. În SUA și Europa au fost adoptate unele măsuri anti-trust, insuficiente pentru a ține sub control acești giganți tehnologici. De exemplu, tehnologia ARN mesager, cu care a fost învinsă pandemia de COVID-19, este deținută de corporații doar din SUA și Europa de Vest. Dintre cele mai mari 20 de companii farmaceutice din lume, 9 se află în SUA, 8 în Europa (M. Britanie, Franța, Elveția, Germania, Danemarca), 2 în Asia (China și Japonia).

Confuzia valorică, abandonarea raționalității, a dispozitivului cognitiv și logico-științific clasic (verificabil prin experiment și reproductibil). În schimb, asistăm la înmulțirea fake-news-urilor, la proclamarea „epocii post-adevărului”, la manipulările și intoxicările mediatice, la resurgența conflictelor para-religioase: ideologiile mișcărilor „Antifa”, „Woke” și „Cancel culture”. Știința bate în retragere, înlăturată „din flancuri” de ideologie, pe de o parte, de ignoranță, pe de alta. Nietzsche vorbea, în Dincolo de Bine și de Rău de „turlele înalte ale științei” care aglomerau cerul epocii mașiniste. Azi putem vorbi de „catedrala Google”, de „catedrala Facebook”, „catedrala Youtube” sau „Tweeter” ș.a.m.d. La umbra lor, în loc să înflorească știința, se întinde obscurantismul.

„Trăim într-un soi de Ev Mediu – viața exclusiv on-line resoarbe informația relevantă în neantul din care a apărut pagina web cu tot cu pagina web (s.mea), așa cum ignoranța și neștiința de carte resorbeau acum multe sute de ani tot ce nu rămânea scris”[13]. Autorul pune sub semnul întrebării perenitatea informației păstrată pe calculator, memorată pe harduri, dischete, stick-uri, serverul „cloud”, motoare de căutare. El constată că paginile de internet șterse pierd pentru totdeauna tot ce s-a scris, că linkuri odinioară active nu mai sunt accesibile. Există site-uri închise de o decizie a justiției, altele de politica giganților IT. Un exemplu: decizia Facebook (Meta) de acum câteva luni de a nu mai considera „teorie a conspirației” referința la virusul COVID-19 scăpat dintr-un laborator din Wuhan.

În paralel, scrierea, cel mai important mijloc discursiv de comunicare pierde teren. În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, Marshall MacLuhan a anunțat, vizionar, sfârșitul „erei Gutenberg”. Într-adevăr, civilizația contemporană a împins scrierea în planul secund, în favoarea imaginii: benzi desenate, cinematograf, televiziune, reclame, internet, smartmobile, dispozitivele electronice de „realitate augumentată”. (Video)convorbirile pe mobil, conferințele și cursurile on-line sunt pe cale să excomunice scrisul… Emoticoanele înlocuiesc cuvintele, ceea ce nu este mult diferit, funcțional vorbind, de imageria medievală care împodobea manuscrisele, de flora de altoreliefuri alegorice care prolifera pe catedrale.

Concluzie. Epoca globalizării s-a încheiat deja și nu ne dăm seama. Asistăm, de fapt, la reversul unui proces început acum cinci secole, cu constituirea marilor imperii coloniale, urmată de dominația Occidentului în cea mai mare parte a lumii. Procesul a atins un apogeu (cu tehnologia epocii victoriene și mijloace de hard power) înaintea primului război mondial, un al doilea vârf după descompunerea URSS (cu mijloacele soft power). În prezent agonizează sub ochii noștri – dispersia puterii supratstatele și statale pe centre tot mai regionalizate și localizate.

Globalizarea a putut unifica lumea pentru că a beneficiat de un vector cu o portanță unică în istoria ultimei jumătăți de mileniu: civilizația occidentală. În pofida unor opinii, este puțin probabil ca lumea să aibă parte de o globalizare 2.0 condusă de un alt lider mondial, cum ar fi China. Dintr-un motiv foarte simplu: civilizația occidentală a promovat valori cu un grad foarte mare de generalitate. În plus, s-a străduit cum nici o altă cultură nu a făcut-o să înțeleagă celelalte culturi și a salvat de la uitare și pieire arhive antropologice inestimabile. Generații întregi de lingviști, etnologi, arheologi, s-au specializat în cunoașterea civilizațiilor extraeuropene cu mult înainte ca această curiozitate să de manifeste în alte părți ale lumii. Dar cum nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, „maurul și-a făcut datoria, maurul poate să piară”.

[1] A.G.Hopkins, Globalization – An Agenda for Historians, apud Alex M. Stoenescu, Tratat de istoriografie generală I, Introducere în studiul istoriei, RAO, 2013, p. 307.
[2] S. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor, ed. cit. p. 47.
[3] Gregory Barton, Informal Empire and the Rise of One World Culture, Palgrave MacMillan, 2014.
[4] Ciocnirea…, p. 61.
[5] Vezi demonstrația pe fapte și cifre a istoricului Niall Ferguson în Colosul. Acensiunea și decăderea imperiului american, Polirom, 2019.
[6] https://www.youtube.com/watch?v=qN6kkFGadGA
[7] Poetul și filosoful englez Samuel Coleridge a numit „clerisy” (corespondentă seculară a clerului medieval (clergy) un fel de confrerie a cunoașterii care ar fi trebuit constituită pentru a populariza știința. Inteligentsia sau literati de azi corespunde noțiunii de „clerisy”. Cf. https://www.merriam-webster.com/dictionary/clerisy și https://www.thefreedictionary.com/clerisy.
[8] „A very small group of people is basical dominate and control the economy, they control the means of communication, control the content and basically everybody else is a serf”.
[9] „All of them have this sort of very much medieval feeling of the apocalypses coming and human evilness is why this happens” (min. 18:21). https://www.youtube.com/watch?v=qN6kkFGadGA (…) if you dissent from this belief… you are immediately sent into what I called the digital gulag (18:50) https://youtu.be/qN6kkFGadGA?t=397.
[10] „…these people see no future for human beings on Earth. Zuckerberg wants to lose ourselves in metaverse, and Musk wants to take us off the planet”! ()
[11] „…the working class see to well-to-do displaying their environmental piety by paying „green” indulgences through carbon credits and other virtue-signalling devices…” (The coming of neo-feudalism , ed. cit., p. 10).
[12] Cele cinci tranziții care schimbă lumea (și produc haos pe parcurs). Pe https://www.contributors.ro/cele-cinci-tranzitii-care-schimba-lumea-si-produc-haos-pe-parcurs/ (ultima accesare: 15.07.2023).
[13] Cristian Grosu, „404 – sau ce mai rămâne din istoria unei vieți de om”, articol publicat în Cronicile. Curs de Guvernare (https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-cronicile-istorie-404-sau-ce-mai-ramane-din-istoria-unei-vieti-de-om.html).

143 vizualizări
Articolul anterior
Divina Comedie în întâmpinarea crizei de la mijlocul vieții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut