Felia perfectă de pomelo

între un oftat metafizic şi o dorinţă reciclată
luna pare felia perfectă de pomelo
lungă e noaptea în singurătate iar iubirea
parcă nu vine niciodată la timp

în oglinda lacustră faţa frumoasă a dezamăgirii
îmi aminteşte că primul „te iubesc” e un cec în alb
creionând fericirea scurgându-se printre degete
ca un muc de ţigară fără apărare

iau lipsa ei ca pauza dintre două poeme
o voi aştepta în complicitatea unui zâmbet
poate ne vom întâlni în poemul următor
sunt bogat atât timp cât îmi permit luxul de a visa.

Speranţa ca destin

doar speranţa mai lucrează în linişte
la destinul poveştilor noastre de iubire
ca o ostentativă invitaţie la nesupunere

– ei ne rănesc poezia ne vindecă –

când ne curtează muza
cu o eleganţă franţuzească
orgoliile mari ale oamenilor mici
sunt cioburi de oglinzi tulburate
în ispita de a iubi

ei înghit frustrări pe sufletul gol
cu nonşalanţa cu care
mănâncă portughezii vocalele

lamentaţiile lor sunt perdele de fum
n-au înţeles nici până acum
că emoţia sinceră va salva
mereu poezia.

Cromatică sentimentală

Tocmai când credeam
că am vocația singurătății
din gândurile magenta
m-au furat doi ochi căprui
ce mă priveau cu tandrețe rafinată

Sub cupola secundelor
galbene de toamnă
urma de ruj coboară pianissimo
de pe buza paharului de cristal
pe gâtul meu în flăcări

Luna este oglinda în care stau
cuibărite două păsări nevinovate
rochia ta roșie poartă trena
visurilor mele anunțând
o noapte albastră.

Biblioterapie

iubesc atât de mult libertatea
și totuși aș fi cel mai fericit
prizonier în gândurile tale
iubesc atât de mult oamenii
și totuși sunt clipe în care
mă las cu plăcere cucerit
de sin-gu-ră-ta-te
iubesc atât de mult viața
chiar dacă uneori
nu-i văd rostul
în lipsa acută a iubirii
nu o dată inima mea
a fost alergică
în fața cotidianului malițios
și nu o dată am reușit
să-mi resuscitez visurile
în intimitatea primei iubiri
da, cititul provoacă dependență
și nu cunosc un hobby
mai nobil decât acesta.